Senatorul USR Aurel Oprinoiu a criticat, pe rețelele de socializare, lipsa de activitate a instituțiilor cu atribuții în monitorizarea calității aerului după ce, în această dimineață, administrația locală a sesizat autoritățile de mediu, cu privire la mirosul resimțit în Ploiești.
„Aerul a fost irespirabil, în această dimineață, în Ploiești. Vorbim despre un miros puternic, greu, care provoca un disconfort vizibil celor care s-au aflat în afara casei, la orele dimineții.
Atât Garda de Mediu, cât și Agenția pentru Protecția Mediului au fost sesizate și vor face controale pentru a afla sursa mirosurilor. Asta nu rezolvă, însă, problema noastră, a celor care locuim în locuri atât de poluate cum sunt Ploieștiul și zonele limitrofe.
Legea Mirosurilor, adoptată în 2020, zace și acum în sertarele Ministerului Mediului, care nu a publicat norme de aplicare pentru ea. Legea introduce definiţia disconfortului olfactiv şi a măsurilor de gestionare a acestui tip de poluare precum prevenirea, reducerea şi chiar sistarea funcţionării instalaţiilor şi activităţii factorilor ale căror emisii produc un disconfort olfactiv care depăşeşte normele admise.
Luni am protestat, împreună cu colegii mei din Senat, față de atitudinea de neînțeles a Ministerului Mediului în legătură cu inițiativele legislative privind îmbunătățirea calității aerului din România, dar și față de letargia generală care a cuprins acest minister pe problema poluării.
USR PLUS a depus mai multe inițiative legislative care ar rezolva o mare parte din problemele privind poluarea: arderile ilegale de deșeuri și corecta monitorizare a poluării, transparentizarea datelor și identificarea surselor de poluare. Ele sunt blocate fie în Camera Deputaților de UDMR, fie au avize negative chiar de la Ministerul Mediului, care refuză, printre altele, să monitorizeze și să informeze populația cu datele reale asupra poluării. Asta deși Comisia Europeană amenință cu amenzi, pentru că România este singura țară din UE care nu transmite date in timp real.
Avem, din nou, un Minister al Mediului fără soluții pentru problemele reale ale românilor”, a transmis senatorul Aurel Oprinoiu.
Citește și Alertă de poluare, miercuri dimineață, la Ploiești. Garda de Mediu, în control la rafinării