În preocuparea administrației publice locale se află realizarea unei creșe cu program prelungit. Primarul comunei George Stoica, încă, din luna octombrie a anului trecut a făcut demersuri pentru introducerea obiectivului în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social.
Deoarece sunt obligatoriu de îndeplinit anumite condiții privind mărimea suprafeței de teren și accesul la utilități, soluția a fost terenul situat în zona Dumbrava, lângă Centrul de Sănătate, în suprafață de 3.958 metri pătrați. Acest teren a fost obținut de Primăria Bănești în urmă cu un an, în urma unui schimb, în cadrul căruia comuna a cedat o suprafață echivalentă de teren, pe care au fost construite unele clădiri ale Centrului de Sănătate.
“Noi am primit un teren echivalent care acum se dovedește foarte util comunei Bănești, întrucât nu existã o altă suprafață mai potrivită pentru a căpăta destinația de creșă și care să îndeplinească și cerințele Companiei Naționale de Investiții”, a declarat primarul comunei Bănești, George Stoica.