Categorie: Actual

Poliștii ploieșteni fac cercetări în cadrul unui dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului în urma unui accident rutier care s-a produs duminică dimineață pe strada Constantin Brezeanu din municipiu. 

La data de 20 martie a.c., în jurul orei 10.30, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, în care au fost implicate două autoturisme, produs pe strada Constantin Brezeanu, din municipiu.

Deplasați la fața locului, polițiștii au procedat la testatrea cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto, aparatul indicând într-unul dintre cazuri valoarea de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior bărbatul în cauză fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Back To Top