Începem săptămâna cu energia puternică a două rune masculine. Teiwaz (Tyr) este justiția, războiul, victoria în luptă, sacrificiul personal, dar și un adânc mister. Este urmată de Kenaz care poartă înțelesul de făclie, foc masculin, înțelepciune, vedere interioară, soluție la o problemă, creativitate, inspirație, iluminare.
Trecem, astăzi, prin obligații, responsabilități, avem nevoie de disciplină și onoare. Simbol al luptei și fermității necesare pentru a cuceri, Teiwaz (Tyr) reprezintă victoria într-o cauză dreaptă: pentru bine, împotriva răului. Simbolizează și dezvăluirea celor mai ascunse secrete din viața noastră sau a cuiva apropiat. Este momentul detașării de greutăți și al eliberării spiritului. Îi urmează Kenaz, o rună deosebit de benefică, fiind un indicator al puterii, energiei și forței. Pentru popoarele nordice, Kenaz simboliza elementul foc și căldura inimii. Apariția ei într-un tiraj este de bun augur arătând că, indiferent de obstacolele și problemele cărora trebuie să le facem față, beneficiem de protecție divină.
Teiwaz (Tyr) ne spune să ne folosim simțul practic atunci când facem planuri de viitor. Să evităm să ne pierdem în detalii și iluzii. Este momentul să fim raționali și să acționăm pentru că vom avea succes în orice inițiativă. Greutățile vor fi învinse prin puterea voinței și unitatea gândirii, iar reușita va fi de durată și permanentă. Kenaz ne asigură că urmează o schimbare providențială, avem protecție din partea unui prieten influent, și suntem înarmați cu toate abilitățile de a reuși în planurile noastre: creativitate, lumină, energie, poftă de viață. Avem o bună înțelegere a lumii și a universului și reușim să ne transmitem ideile cu ușurință. În ultima poziție, Kenaz ne asigură că suntem în siguranță indiferent de riscurile prin care trecem.
Sfatul runelor:
Suntem puși în gardă împotriva entuziasmului excesiv. Nerăbdarea este un prost sfătuitor. Să încercăm să fim mai destinși și să dăm dovadă de seriozitate și perseverență în efortul personal. Avem noroc și intuiție bună, suntem avertizați în cazul unui pericol și avem susținerea prietenilor.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea