Categorie: Actual

Trei bărbați sunt cercetați penal pentru conducere sub influența alcoolului după ce au fost depistați în ultimele 24 de ore pe drumurile din județ.

Potrivit IPJ Prahova, în dimineața zilei de ieri, 27 martie a.c., în jurul orei 06:45, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați despre faptul că pe DN1, pe direcția Bănești-Ploiești se deplasează un autoturism condus de un bărbat care s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice.

În baza sesizării, au fost efectuate verificări, autoturismul în cauză fiind identificat la scurt timp, acesta fiind condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani, din municipiul București.

Cu ocazia testării cu aparatul etilotest a acestuia, aparatul a indicat valoarea de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

În jurul orei 08:00, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza municipiului, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier- Poliția Municipiului Ploiești au oprit, pentru control, pe strada Mărășești un autoturism condus de un bărbat din comuna Târgșorul Vechi, în vârstă de 52 de ani, care se deplasa pe sensul de mers DN 1 către Ploiești.

Din discuțiile purtate cu bărbatul, polițiștii au constatat faptul că acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

În cursul zilei de ieri, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră, pe raza orașului, polițiștii din cadrul Poliției orașului Băicoi au depistat doi conducători auto cu vârstele de 68, respectiv 72 de ani care se aflau la volan sub influența alcoolului.

Cu ocazia testării cu aparatul etilotest, în cazul bărbatului în vârstă de 68 de ani, aparatul a indicat valoarea de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul bărbatului în vârstă de 72 de ani, aparatul a indicat valoarea de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior aceștia fiind conduși la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

În ambele cauze au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Back To Top