- Pachetul de măsuri include scutirea de la plata impozitului pe salariu în cuantum de 10%, de la plățile aferente contribuțiilor la asigurările sociale de sănătate.
- Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi de minimum 3000 lei lunar.
- Angajații vor beneficia de drepturile acordate de sistemul asigurărilor pentru accidente de muncă și boli profesionale.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat, pe Facebook, lista măsurilor aprobate de Parlamentul României pentru angajații din domeniul agriculturii și industriei alimentare.
Lista de măsuri include scutirea de la plata impozitului pe salariu în cuantum de 10%, de la plățile aferente contribuțiilor la asigurările sociale de sănătate și reducerea cotei contribuției de asigurări sociale cu 3,75%.
Totodată, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a precizat că salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi de minimum 3000 lei lunar, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, pentru un program de lucru în medie de 167 ore pe lună.
- Citește și: Percheziții în mai multe comune din Prahova, joi dimineață. Sunt vizate persoane bănuite de furt
„Angajații vor beneficia de drepturile acordate de sistemul asigurărilor pentru accidente de muncă și boli profesionale, sistemul asigurărilor pentru șomaj, inclusiv de concediu și indemnizație de asigurări sociale de sănătate, fără plata de către angajatori a contribuției asiguratorii pentru muncă. Perioadele lucrate în sectorul agricol vor constitui stagiu de cotizare pentru stabilirea dreptului de indemnizație de șomaj și indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă”, a mai precizat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Foto: sursă - Facebook - Ministerul Agriculturii
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea