Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual
  • Polițiștii au tras pe dreapta o mașină care se deplasa haotic în Parcul Municipal Vest din Ploiești. 
  • La volanul autoturismului era o minoră în vârstă de 16 ani.

„Seara trecută, în jurul orei 23:45, în timp ce efectuau activități de patrulare pe raza municipiului Ploiești, în zona Parcului Municipal, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Ploiești au observat un autoturism al cărui conducător auto efectua manevre haotice.

Cu ocazia opririi regulamentare a autoturismului în cauză, la volanul acestuia a fost identificată o tânără din municipiul Ploiești în vârstă de 16 ani, care a declarat faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, autoturismul fiindu-i încredințat de către prietenul său, pasager pe locul din dreapta față.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și încredințare.” au transmis reprezentanții IPJ Prahova printr-un comunicat de presă.

Back To Top