- Nepotul Regelui Mihai, Nicolae, a rememorat Sărăbătoarea Paștelui din anul 1992.
- În urmă cu 30 de ani, Regele Mihai se întorcea în România după 30 de ani de exil.
„26 aprilie 1992, prima zi de Paște. O zi pe care nu o voi uita niciodată! Fix în urmă cu 30 de ani, bunicul meu, Ultimul Suveran al țării, se întorcea pe pământ românesc, după un exil lung și dificil. A fost primit de către oameni cu brațele deschise, cu flori și urale, cu bucurie în suflete și lacrimi în ochi, în drumul său spre biserica Sf. Gheorghe pentru a doua slujbă a Învierii.
Aveam doar 7 ani când l-am însoțit la revenirea în țară, însă acela a fost momentul care m-a marcat pentru tot restul vieții - clipa când am început să înțeleg că Mihai I nu a fost doar bunicul meu, ci și Regele României. Acea dată va rămâne în istorie și în inimile noastre ca un moment unic, mai presus de cuvinte.
Acum, pe 26 aprilie 2022, mă voi afla la biserica Sf. Gheorghe din București, pentru a participa la Sfânta Liturghie și pentru a rosti apoi câteva cuvinte despre bunicul meu, alături de preoții bisericii. Sper să îmi fiți alături și împreună să retrăim acele momente speciale!”, a transmis Nicolae al României.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea