- Pentru al 52-lea an, pe 22 aprilie, este marcată Ziua Pământului.
- Tema din 2022 se referă la măsuri pentru un viitor mai verde și subliniază impactul activităților omului asupra climei și mediului.
Deși este numită în principal „Ziua Pământului”, Organizația Națiunilor Unite a numit evenimentul, în 2009, Ziua Internațională a Mamei Pământ. Tema pentru Ziua Pământului 2022 este: Investiți în planeta noastră și construiți un viitor prosper și echitabil. „Fiecare guvern, fiecare afacere și fiecare individ din această lume are o voce. Nu va exista o singură persoană care să le poată face pe toate. Dar acum este momentul, împreună, putem face diferența. Trebuie să acționăm ca o echipă”, este îndemnul organizației EarthDay.
Schimbările climatice snt din ce în ce mai catastrofale, iar dacă principalele companii nu acționează acum, economiile vor fi din ce în ce mai afectate, atenționează specialiștii, referindu-se la creșterea deficitului, reducerea profiturilor și a perspectivelor de angajare.
Ziua Pământului a început să fie sărbătorită din anul 1970 când, pe 22 aprilie, 20.000.000 de oameni, adică 10% din populația SUA la acea vreme, au manifestat pe străzile din New York împotriva poluării industriale. Acest eveniment a însemnat și începutul mișcării ecologice moderne și este recunoscut drept cel mai mare eveniment civic al planetei.
În 2016, Națiunile Unite au ales Ziua Pământului, drept ziua în care intra în vigoare istoricul acord de la Paris privind schimbările climatice. Acordul de la Paris pledează pentru reducerea creșterii prognozate de 4,5 grade Celsius la 3 grade Celsius, ceea ce ar reduce și impactul asupra naturii. Însă o menținere a creșterii temperaturilor cu 2 grade Celsius sau chiar cu doar 1,5 grade Celsius ar putea proteja speciile sălbatice. Schimbările climatice reprezintă cea mai mare provocare pentru viitorul umanității și pentru toate sistemele care susțin viața pe Pământ.
Google marchează Ziua Pământului 2022 printr-un doodle cu imagini din satelit care arată topirea ghețarilor, retragerea stratului de zăpadă, defrișarea și albirea coralilor, pentru a le reaminti utilizatorilor despre impactul umanității asupra climei și mediului. Doodle-ul Google pentru Ziua Pământului din 2022 include patru Gif-uri, create din imagini din satelit și fotografii de la The Ocean Agency. Acestea se vor roti pe tot parcursul zilei.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea