Alexandra Furnea, una dintre supravieţuitoarele incendiului din Clubul Colectiv, a reacționat pe rețelele de socializare după amânarea pronunțării hotărârii definitive. „Ce ne facem însă cu numărarea anilor care trec pentru ideea de dreptate, de a cărei realizare depinde însănătoșirea acestei țări?”
„Bună dimineața tuturor, mai puțin Justiției din România care în 15 aprilie a amânat pronunțarea în dosarul Colectiv pentru data de 3 mai, iar astăzi, în 3 mai, a amânat pronunțarea pentru data de 12 mai. Peste 5 luni se fac 7 ani de la Colectiv. 47 de operații de reconstrucție mai târziu, am decis să nu-mi mai număr intervențiile deoarece oricum va trebui să le fac atât cât trăiesc, continuu, așa cum mă va ajuta bunul Dumnezeu. La ce îmi folosește să le tot număr și să țin această contabilitate neagră care nu se va sfârși niciodată?
Ce ne facem însă cu numărarea anilor care trec pentru ideea de dreptate, de a cărei realizare depinde însănătoșirea acestei țări? Ce ne facem însă cu numărarea anilor care trec pentru părinții victimelor, dintre care patru - de care știu eu, dar s-ar putea să fie mai mulți - au plecat deja după copiii lor fără să mai aibă vreo speranță că pierderea celor dragi a avut, până la urmă, vreun sens mai mare? Ce ne facem cu numărarea tuturor victimelor acestei țări, a tragediilor ei, care se înmulțesc pe zi ce trece și pentru care nu răspunde nimeni? Nu am niciun răspuns acum. Îl amân pentru când o fi...”, a transmis Alexandra Furnea.
Citește și COLECTIV | CA București a amânat, pentru a patra oară, pronunțarea hotărârii definitive
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea