Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

trenul regal
Categorie: Actual
  • Familia Regală a României a anunțat programul opririlor pe care le va face Trenul Regal care va porni într-o călătorie simbolică marți, pe 10 Mai.
  • Primul popas va fi la Ploiești, în Gara de Sud, iar apoi Familia Regală va pleca spre Buzău, Brăila și Galați.

Trenul Regal va pleca din Gara Regală Băneasa, marți, 10 Mai 2022, la ora 11.00, după ce, de la ora 10.40, în prezența Majestății Sale Custodele Coroanei, a ASR Principelui Radu și a ASR Principesa Sofia, va avea loc un ceremonial militar pe peronul gării, la care vor lua parte Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale și militarii Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul.

Prima oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Ploiești Sud, la ora 12.10.

Următoarele opriri vor fi în Gara Buzău, la ora 13.31 și  în Gara Brăila, la ora 15.24.

Trenul Regal va face ultima oprire la Galați, la ora 16.14, unde acesta va putea fi vizitat de către public timp de două ore.

VEZI ȘI: Trenul Regal va opri, pe 10 mai, la Ploiești, Buzău, Brăila și Galați

“Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu, împreună cu Alteța Sa Regală Principesa Sofia, doresc să sărbătorească în acest an 10 Mai, deopotrivă Ziua Regală și Ziua Independenței Naționale, alături de locuitorii celor patru județe pe care le vizitează. În ziua de 11 mai 2022, Majestatea Sa Margareta, Alteța Sa Regală Principele Radu și Alteța Sa Regală Principesa Sofia vor vizita în municipiul Galați sediul Crucii Roșii Române, la ora 11, Centrul de zi pentru copii Sfântul Spiridon, la ora 12, și Combinatul siderurgic Liberty Galați, la ora 13”, anunță comunicatul Familiei Regale a României.

Data de 10 Mai marchează trei momente importante din istoria României: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării

  • Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
  • instagram.com
  • twitter.com
  • Google Business
  • Youtube Actualitatea
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 
Back To Top