- Un ONG care are ca activitate protecția animalelor acuză un bărbat din satul Varnița (com. Șirna) de un act de mare cruzime!
- Reprezentanții organizației “Arca lui Norocel” susțin că acesta ar fi ucis o pisică, spânzurând-o de crengile unui copac, și au și publicat în mediul on-line imagini surprinse la locul faptei.
Fotografia publicată de ONG-ul amintit a ajuns și în atenția IJP Prahova, iar Poliția Animalelor a demarat o anchetă pentru depistarea făptașului.
“Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.
Persoanele implicate au fost identificate, la acest moment polițiștii efectuând cercetări, în vederea depistării lor, clarificării situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun”, a informat IJP Prahova, miercuri dimineață.
Cazul apare la mai puțin e o săptămână de la intrarea în vigoare a unor prevederi legale care stabilesc sancțiuni mai aspre pentru cei care comit orice act de cruzime sau violenţă asupra animalelor. Potrivit legii, acum, pentru o faptă precum cea petrecută în Prahova autorul riscă între 2 și 7 ani de închisoare.
VEZI ȘI: Pedepse mai aspre, începând de astăzi, pentru cei care săvârșesc acte de cruzime sau violență asupra animalelor. Ce prevede noua lege
Foto: Arca lui Norocel
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Acualitatea Prahovană