Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

penitenciarul târgșor
Categorie: Actual
  • Mai multe deținute de la Penitenciarul de Femei de la Târgșorul Nou, jud. Prahova, ar fi acuzat probleme medicale după ce ar fi consumat mâncare gătită în cantina închisorii.
  • Sursele care au dezvăluit situația spun că nu este prima dată când se întâmplă acest lucru.

Informația a fost furnizată de surse judiciare citate de stiripesurse.ro, care susțin că un număr mare de deținute de la Târgșor s-ar fi trezit cu erupții pe corp, se pare după consumul unor mâncăruri gătite în care ar fi fost puse legume alterate. Aceleași surse susțin că, în urmă cu patru ani, la Târgșoru Nou ar mai fi fost o situație de genul acesta. Atunci, unitatea ar fi primit „brânză alterată”.

Potrivit stiripesurse.ro, printre deținutele care au acuzat probleme nu se află și fostul ministru Elena Udrea.

Udrea, care execută la Târgșorul Nou pedeapsa primită în dosarul Gala Bute, ar consuma mâncare doar din pachetele primite de acasă sau din ceea ce își cumpără de la magazin.

VEZI ȘI: Sindicatele din penitenciare, mesaj pentru Elena Udrea: „La Târgșor are condiții mai bune decât bătrânii din azile, copiii din orfelinate şi bolnavii din spitale”

Ilustrație arhivă

Back To Top