- Accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 23.00.
- Două mașini au intrat într-o coliziune de tip față-spate.
Duminică în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați despre faptul că pe Drumul Național 1, în afara stațiunii Bușteni ar fi avut loc un accident rutier între două autoturisme.
Din verificări, a reieșit faptul că în urma unei coliziuni fața spate între un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani și un altul condus de o tânără în vârstă de 20 de ani, autoturismul condus de tânăr ar fi fost proiectat în afara părții carosabile, într-un șanț.
Citește și: Casarea maşinilor uzate este amânată pentru octombrie
În urma impactului, patru persoane au fost conduse la spital, cei doi conducători auto, o tânără în vârstă de 22 de ani, precum și un tânăr în vârstă de 25 de ani, suferind vătămări corporale ușoare.
Citește și: Secretele mării: Promovarea carierei militare la Forțele Navale Române, în Ploiești
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană