- Într-o informare adresată executivului Primăriei Ploiești, conducerea Termo Ploiești, operatorul de termie din municipiu, a anunțat că a contractat cumpărarea de gaze naturale într-o cantitate care acoperă doar parțial necesarul pentru acest sezon rece.
- Totodată, conducerea operatorului solicită aproape 40 de milioane de lei, bani necesari achiziționării de gaze naturale pentru lunile noiembrie și decembrie.
„Societatea Termo Ploiești S.R.L. a contractat cumpărarea de gaze naturale alocate lunar conform Ordinului 27/2022, cu producătorii SNGN Romgaz SA și OMV Petrom SA desemnați de către SNTGN Transgaz SA (perioada 01.11.2022 - 31.03.2023). Astfel, cantitatea contractată acoperă parțial necesarul de combustibil în funcție de evoluția temperaturii mediului ambiant pentru producerea, transportul și furnizarea energiei termice la consumatorii casnici și industriali din Municipiul Ploiești”, se arată în informarea menționată.
„Cantitate insuficientă asigurării agentul termic”
Conform sursei menționate, gazul achitat acoperă asigurarea agentului termic doar până la 19 noiembrie. „Cantitatea zilnică de gaz achitată este de 2.254,00 MWh (1.761,706 + 492,548) pentru perioada 10-19 noiembrie, iar pentru perioada 20-30 noiembrie sunt achitați la momentul de față 492,00 MWh — cantitate insuficientă asigurării agentul termic (AAC+ACI) pentru utilizatorii din municipiul Ploiești, beneficiari ai serviciului de termoficare”, se arată în informare.
Noiembrie, aproape două milioane de euro
Pentru luna noiembrie sunt solicitate aproximativ 9.300.000,00 net cu TVA, bani necesari pentru a achita o diferență către SNGN Romgaz SA, achiziției de gaze de la producători desemnați și furnizor de ultimă instanță și achiziția gazului înmagazinat de fostul operator de termie. „Conform contractelor de vânzare-cumpărare cu furnizorii, cantitățile contractate vor fi achitate cu 2-5 zile înainte de începerea livrarilor, 01.12.2022”, arată conducerea Termo Ploiești.
Decembrie, de trei ori mai scump
Deoarece se așteaptă temperature mai scăzute decât în noiembrie, operatorul a solicitat, pentru luna decembrie, o sumă mult mai mare: „necesarul de finanțare a achiziției de gaze naturale pentru luna decembrie 2022 în scenariul de funcționare cu CAF nr 2 este de aproximativ 28.000.000,00 lei cu TVA”. Acești bani ar urma să fie utilizați pentru achitarea contravalorii gazelor naturale de la producători și de la furnizorul de ultimă instanță.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană