- Paul Anghel, director în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, a prezentat mai multe recomandări pentru părinţii care cumpără cadouri pentru copii, de Moş Nicolae.
- Recomandările au fost făcute prin intermediul unei scrisori către Moș Nicolae.
„Dragă moşule, te rog ca atunci când te hotărăşti să îţi umpli tolba ta cea minunată cu cadouri pentru copii care, bineînţeles că au fost cuminţi, să ai în vedere câteva lucruri, la care ar trebui sa fii foarte atent. Mai exact, dacă doresti să dăruiesti o jucărie care să nu reprezinte un pericol pentru copii, ci să fie un cadou practic, atractiv care să aducă zâmbete pe chipurile lor, trebuie să ţii cont de următoarele sfaturi: să achizitionezi jucării numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care vei avea nevoie, Moşule, pentru a putea proba tranzacţia, în cazul în care, în mod justificat, dorești să reclami calitatea/siguranţa unui produs; să alegi întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale”, afirmă şeful din ANPC.
Reprezentantul ANPC mai sfătuieşte părinţii să verifice existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, însoţite de indicaţii privind precauţiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării. Acestea trebuie sa fie traduse obligatoriu în limba română şi trebuie respectate.
”Te sfătuiesc, Mosule, să nu cumperi jucării cu părţi mici, detaşabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceştia au tendinţa să bage jucăriile în gură şi se pot îneca cu părţile mici. De asemenea trebuie respectate atenţionările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, care se prezintă sub forma unei sintagme de tipul: „Atenţie. Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare”. Fraza ”Atenţie. Nerecomandat copiilor sub 3 ani” poate fi înlocuită cu simbolul grafic de interzicere / pictograma care vizează copiii între 0 şi 3 ani; fraza şi simbolul nu trebuie puse împreună, pe etichetă”, spune Anghel.
El mai scrie că etichetele trebuie să conţină următoarele informaţii: denumirea produsului, numele şi adresa producătorului sau ale ambalatorului sau ale distribuitorului (ȋn cazul produselor din import se vor înscrie numele şi adresa importatorului sau ale distribuitorului înregistrat în România), data durabilităţii minimale, cantitatea netă şi condiţiile de depozitare. Toate produsele din import trebuie să fie însoţite de etichete cu elementele de identificare şi informare în limba română.
Citește și Tichetele de sportiv pentru copii au fost amânate pentru 2024
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană