- Tribunalul Prahova a pronunțat, în această săptămână, hotărârea pe fond în dosarul în care Vlad Timiș și un alt inculpat au fost judecați pentru trafic de droguri de mare risc.
- Vlad Timiș, unul dintre fiii patronului Cris-Tim, Radu Timiș, a primit trei ani și două luni de închisoare, cu executare, pentru trafic de cocaină.
- Hotărârea nu este definitivă, dar este executorie.
Soluția pe scurt pronunțată de Tribunalul Prahova, în cazul lui Vlad Timiș, arată că instanța în condamnă “la pedepsele de: - 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată (...) la care se adaugă pedeapsa accesorie şi, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsa complementară, ambele constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi alin. (2) C.pen. - 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deținerea, fără drept, de droguri de mare risc pentru consum propriu în formă continuată. (...) contopeşte pedepsele, stabilind pedeapsa de bază de 3 ani închisoare, la care se adaugă sporul fix de 2 luni închisoare (1/3 din pedeapsa mai mică), rezultând pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare în regim de detenţie, la care se adaugă pedeapsa accesorie şi, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsa complementară, ambele constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi alin. (2) C.pen. În temeiul art. 72 C.pen. deduce din pedeapsă perioada in care inculpatul a fost reţinut si arestat preventiv şi la domiciliu, în intervalul 14.9.2021 – 24.8.2022. Menține măsura controlului judiciar a inculpatului TIMIȘ VLAD-CRISTIAN, pe o durată de 60 zile. Executorie”.
De asemenea, Tribunalul Prahova “condamnă pe inculpatul STOIAN DANIEL-FLORIN, la pedeapsa de: - 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată (...), la care se adaugă pedeapsa accesorie şi, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsa complementară, ambele constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi alin. (2) C.pen.; - 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deîinerea, fără drept, de droguri de mare risc pentru consum propriu în formă continuată, (...) contopeşte pedepsele, stabilind pedeapsa de bază de 3 ani închisoare, la care se adaugă sporul fix de 2 luni închisoare (1/3 din pedeapsa mai mică), rezultând pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare în regim de detenţie, la care se adaugă pedeapsa accesorie şi, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsa complementară, ambele constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi alin. (2) C.pen. În temeiul art. 72 C.pen. deduce din pedeapsă perioada in care inculpatul a fost reţinut si arestat preventiv şi la domiciliu, în intervalul 14.9.2021 – 24.8.2022. Mentine măsura controlului judiciar a inculpatului STOIAN DANIEL-FLORIN, pe o durată de 60 zile. Executorie”.
Magistrații au mai dispus „confiscarea specială de la inculpații Stoian Daniel-Florin și Timiș Vlad-Cristian a următoarelor bunuri a căror deţinere este interzisă de legea penală şi au fost folosite la săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc:
- cantitatea de 3,65 grame cocaină (aflată în camera de corpuri delicte cf. dovezii seria DCJSEO-1046621);
- un cântar, o linguriță, un recipient pe care s-a pus în evidență cocaină, cantitatea de 44.41 grame cocaină ți cantitatea de 4.67 grame cocaină (aflate în camera de corpuri delicte cf. dovezii seria DCJSEO-1046622);
- În baza art. 112 alin. 1 lit. b) C. pen. dispune confiscarea specială (în natură) a autoturismului marca VOLKSWAGEN TOUAREG (...) utilizat de inculpatul Stoian Daniel-Florin, bun dobândit prin săvârșirea de infracțiuni de trafic de droguri de mare risc (şi folosit la săvârşirea infracţiunii)”.
Citiți și: Fiul patronului Cris Tim, trimis în judecată pentru trafic de droguri. Dosarul se află la Tribunalul Prahova
Hotărârea Tribunalui Prahova este executorie, dar poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană