Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Băicoi
Categorie: Actual

Ministerul Dezvoltării a anunțat că va finanța construirea a patru blocuri noi de locuințe în orașul Băicoi. Imobilele vor beneficia de dotări la cele mai moderne standarde de eficiență energetică.

Anunțul a fost făcut pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Valoarea alocată este 8,74 milioane de lei (TVA inclus), iar cel mai mare câștig este că administrația orașului nu va cheltui niciun ban din bugetul local. Imobilele vor fi concepute pentru a avea un consum energetic cu cel puțin 20% mai mic decât în cazul soluțiilor clasice. Așadar, materialele de construcție alese, dar și sistemele de iluminat, vor trebui să răspundă unor standarde clare de eficiență energetică. „Vor fi clădiri cu un consum de energie aproape de zero. Sper ca în luna decembrie să fie semnat contractul de finanțare și imediat după să lansăm pe SEAP procedura de licitație, astfel ca în primăvara sau vara anului viitor să reușim să demarăm lucrările”, a declarat primarul Marius Constantin.

Back To Top