- În goana după bani pentru gazele necesare Termo Ploiești, primarul Andrei Volosevici este dispus să facă orice demers, indiferent de consecințe.
- Edilul a cerut consiliilor de administrație ale celor două spitale aflate în administrarea primăriei, Spitalul de Pediatrie, respectiv Spitalul Municipal (Schuller) să renunțe la suma de cinci milioane de lei, bani reprezentând venituri proprii, pentru a împrumuta apoi Termo Ploiești ca să cumpere gaze.
Surse din administrație au confirmat pentru Observatorul Prahovean că primarul Andrei Volosevici a cerut întrunirea consiliilor de administrație a spitalelor Municipal și de Pediatrie. Motivul invocat: unitățile sanitare să renunțe la cinci milioane de lei, bani reprezentând venituri proprii, pentru cumpărarea de gaze necesare producerii de apă caldă și căldură de către Termo Ploiești.
Conducerea Spitalului de Pediatrie Ploiești a transmis că au refuzat propunerea primarului Volosevici.
„Nu este vina spitalului pentru că nu sunt bani de gaze. Nu putem renunța la 3,5 milioane de lei, venituri proprii, pentru a rezolva alte probleme ale orașului. Suma a fost alocată pentru cumpărarea anul viitor a unui computer tomograf” au declarat reprezentanții spitalului de pediatrie.
Citește și: Scandal la Termo Ploiești. Volosevici cere demisia directorului adjunct, Sorin Nicolae
În aceeași situație se regăsește și Spitalul Municipal Ploiești, de la care primarul Volosevici vrea să transfere 2 milioane de lei, însă conducerea unității sanitare nu a răspuns apelului redacției noastre pentru un punct de vedere.
Reamintim că, aseară, consilierii locali au votat proiectul primarului Volosevici prin care au fost tăiate 2,5 milioane de lei de la investiții pentru cumpărarea de gaze de către Termo Ploiești.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- //www.tiktok.com/@actualitateaprahoveana">TikTok Actualitatea Prahoveană