Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” va fi, şi în acest an, unul dintre punctele principale de atracţie pentru ploieşteni, de Noaptea Muzeelor. Instituţia organizează adevărate spectacole, o provocare pentru toate celelalte instituţii de cultură din judeţ.
Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” va fi deschis publicului, pe 19 mai, în intervalul orar 18.00 - 01.00. Intrarea este liberă, ca la toate celelalte instituţii de profil, însă, care vor alege să vadă artă, vor avea parte de numeroase spectacole care se vor derula pe tot parcursul serii.
De la ora 20.00, va începe vernisajul expoziţiei „Omagiu lui Caragiale”. Expoziţia este realizată în parteneriat cu Liceul de Artă „Carmen Sylva” Ploieşti şi cuprinde lucrările premiate în cadrul Concursului de sculptură mică, precum şi lucrări de grafică ale elevilor Liceului de Artă Ploieşti.
La ora 21.00, va avea loc Gala laureaţilor Olimpiadei de muzică - faza naţională, 2012. Vor interpreta elevii Lavinia Opriş (oboi, clasa profesorului Dănuţ Bândilă, la pian: prof. Ileana Braşov), Medeea Iftimie (pian, clasa prof. Doina Boboacă), Silviu Grosu (chitară, clasa prof. Iulian Anghel), Anca Cristescu (flaut, clasa prof. Alina Papara, la pian prof Ileana Braşov), Maria Săvuţă (pian, clasa prof. Mădălina Dumitru), Bogdan Vasile (clasa prof. Florian Nistoroiu) şi Sebastian Drăgănescu (clasa prof. Elena Istrate) - duet clarinet.
De la ora 22.00, tot la Muzeul de Artă, va începe spectacolul de teatru „Iubiţi contemporani, eu exist!”, piesă de Mara Nicoară şi Magdalena Ghica, interpretată de Grupul de teatru „Dramatelier”.
La miezul nopţii este programat un alt spectacol de teatru, „Antrenorul de îngeri”, piesă de Nichita Stănescu, interpretată de actori ai teatrului „Equinox”.
Pe tot parcursul serii, în perioadele dintre spectacole, în sala centrală a muzeului vor rula filme de artă: Pablo Picasso, Corneliu Baba şi Sabin Bălaşa.
Anul trecut, Muzeul Judeţean de Artă s-a aflat pe primul loc din punct de vedere al prezentărilor expoziţiilor către ploieşteni, care l-au votat şi „muzeul cu cel mai amabil personal” din municipiu.