- O Hotărâre a Consiliului Local Ploiești a provocat un adevărat scandal printre consilierii locali.
- Consilierii locali PNL consideră că „este inadmisibil să fie mințiți, dezinformați sau să afle din presă despre acțiunile Executivului ploieștean”, iar consilierul Ștefan Alexandru a adresat o interpelare în care a cerut explicații.
- Răspunsul primit de la reprezentanții administrației locale nu l-a mulțumit pe consilierul local.
„Hotărârea nr. 463/2022 a Consiliului Local Ploiești ar fi trebuit să reprezinte ultima speranță pentru implementarea proiectelor europene deja APROBATE. Din păcate, pe fondul unei crize profunde între primar și majoritatea din consiliu, precum și a lipsei totale de dialog între administrație și consilieri, ne aflăm astăzi într-o incertitudine completă…
Ca urmare a interpelarii pe care am avut-o cu privire la nelegalitatea acestei hotărâri, am primit un răspuns ce naște mai multe întrebări…
În răspuns, administrația afirmă clar “actul adițional… a fost semnat ulterior HCL nr.463/05.10.2022, nicidecum în data de 20.09.2022”, iar ca dovadă la acest lucru mi se pune la dispoziție actul adițional.
Și aici apare problema… pe actul adițional scrie tot la fel de clar “Prezentul Act Aditional s-a semnat la data de 20.09.2022, la București, în două exemplare originale, toate având valoare juridică egală, câte un exemplar original pentru fiecare parte”…
Mai mult decât atât, inclusiv în textul de hotărâre, chiar la articolul 1 se specifică faptul că: Art. 1 Aprobă modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 619/21.12.2018 în sensul prelungirii perioadei de trageri cu 1 an de la 20.09.2022 la 20.09.2023.
De asemenea, menționez că această hotărâre am primit-o cu 7 MINUTE înainte de ședință, motiv pentru care nu am votat-o, iar pentru aceste proiecte de maximă importanță nu a existat NICI O ȘEDINȚĂ între consilieri și primar pentru a discuta cum le putem implementa. Este un semnal de alarmă pe care vreau să îl trag, dacă această hotărâre, din cauza unei lipse totale de transparență a administrației, nu își va putea produce efecte, vom pierde cofinanțarea acestor proiecte europene. Mai mult decât atât, până la acest moment nu cunosc planul pe care administrația îl are pus la punct pentru a duce la bun sfârșit toate proiectele europene aprobate încă din 2018.
Având în vedere răspunsul la interpelare, materialele apărute în presă, adresa prefectului, cred că este momentul ca Primarul Ploieștiului să iasă PUBLIC și să explice clar ce s-a întâmplat în această situație. Este inadmisibil să pierdem aceste proiecte!”, a transmis consilierul ploieștean Ștefan Alexandru.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană