- Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, a semnat contractul de proiectare şi execuţie a reţelei inteligente de distribuţie a gazelor pe Valea Slănicului.
- Peste 8.000 de gospodării şi instituţii publice de pe Valea Slănicului vor fi racordate la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale.
Proiectul a intrat în linie dreaptă prin semnarea de către Iulian Dumitrescu, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, a contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor pentru obiectivul de investiţii “Înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în județul Prahova - comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Varbilău, Aluniș, Ștefești, Bertea și orașul Slănic”.
Valoarea proiectului este de 146.960.000,00 lei (exclusiv TVA), iar finanţarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) - Axa Prioritară 8 – Sisteme Inteligente și Sustenabile de transport al energiei electrice și gazelor naturale, Obiectivul Specific 8.2 Creșterea gradului de interconectare a Sistemului Național de Transport a gazelor naturale cu alte state vecine. „Am promis și mă țin de cuvânt. În câteva luni, prahovenii de pe Valea Slănicului vor fi racordați la rețeaua de distribuție a gazelor naturale. Acest proiect va îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor orașului Slănic, respectiv a celor 8 comune din zonă, și va aduce noi posibilități de dezvoltare economică pe Valea Slănicului. Mă bucur că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Prahova, am reușit să mișc lucrurile pentru ca visul locuitorilor de pe Valea Slănicului privind accesul la gaze să se transforme în realitate”, a declarat Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova.
Dintre cele 13.468 gospodării identificate, în total, în oraşul Slănic și comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Ștefești și Bertea, prin proiect sunt propuse spre racordare 8.159 de gospodării şi instituţii publice (8.041 gospodării şi 118 instituţii publice).
De asemenea, proiectul presupune realizarea unei infracturi inteligente de distribuţie a gazelor naturale (SMART ENERGY TRANSMISSION SYSTEM) în lungime de 297,880 km, constituită atât din conducte subterane, cât şi supraterane şi asigurarea unui grad de racordare de 60,58%.
Lucrările urmează să fie finalizate până pe 31 decembrie 2023.
Citește și CNAIR VA LANSA LICITAȚIA PENTRU CONSTRUIREA UNUI NOD RUTIER PE A3 BUCUREȘTI – PLOIEȘTI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană