- Autoritățile sunt în alertă, în județele vizate de avertizările meteo cod galben și cod portocaliu valabile până duminică seară.
- În mai multe zone se intervine, deja, de azi-noapte, iar în altele este de așteptat că situația să se înrăutățească în următoarele ore.
- 11.000 de angajați MAI sunt pregătiți să acționeze în zonele cu probleme.
ANM a emis, sâmbătă, avertizări de viscol și ninsori pentru mai multe zone din țară. În 11 județe, inclusiv Prahova, au fost activate, încă de sâmbătă seară, centre județene de coordonare și conducere a intervenției, astfel că peste 11.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne - pompieri, polițiști și jandarmi, cu aproximativ 6.500 de mijloace tehnice- au fost alertați, fiind pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor și al autorităților publice.
Centrele Județene de Coordonare și Conducere a Intervenției au fost activate sâmbătă, de la ora 20.00, prin operaționalizarea grupelor operative ale structurilor pentru situații de urgență în județele AB, AG, BV, CS, CV, DB, GJ, HD, PH, SB şi VL. De asemenea, a fost instituită permanența la nivelul autorităților locale din zonele aflate sub avertizarea fenomenelor hidrometeorologice periculoase.
Citiți și: ALERTĂ DE NINSORI ȘI VISCOL PENTRU APROAPE TOATĂ ȚARA. ZONE MONTANE ȘI LITORALUL, SUB COD PORTOCALIU
Efectivele MAI sunt pregătite să intervină și pentru fluidizarea circulației pe sectoarele de drum cu probleme și pentru înlăturarea efectelor unor potențiale fenomenele meteo periculoase, în contextul alertelor de viscol și ninsori.
„Le recomandăm cetățenilor să se intereseze din timp asupra condițiilor de drum și asupra eventualelor restricții de circulație impuse preventiv pe unele sectoare. Conducătorii auto trebuie să manifeste prudență la volan mai ales atunci când circulă pe drumurile acoperite cu polei sau zăpadă pentru a evita producerea unor accidente.
Situația la nivel național este monitorizată prin Centrul Național de Conducere Integrată de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, pentru o coordonare eficientă a intervențiilor din teren și a alocării resurselor necesare.
Totodată, orice situație de urgență cauzată de vremea severă poate fi semnalată la numărul unic de urgență 112”, a informat Ministerul de Interne.
Primele intervenții, în vestul țării. Peste noapte, viscolul a ajuns și în sud
Angajații MAI au interveni, sâmbătă, în localități în care fenomenele meteorologice au produs efecte din județele Alba, Arad, Bihor, Buzău, Caraș-Severin, Hunedoara, Sălaj și Timiș. Aseară au fost misiuni în județele Arad, Bihor, Hunedoara și Timiș pentru degajarea copacilor prăbușiți pe carosabil, precum și pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil, a anunțat MAI.
Peste noapte, ninsoarea și viscolul au ajuns și la sud de Carpați. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a publicat imagini din Gorj, Argeș, Buzău. De altfel, până în miezul nopții, circulația a fost închisă pe DN2 (Mărăcineni - Focșani) km 147+000 - km 152+430, DN22 (Râmnicu Sărat - Grădiștea) km 2+000 – km 30+000 și DN2B (Buzău – Vizireni, limită județ Brăila) km 9+000 – km. 38+731, pe raza județului Buzău.
Imagini: DRPD Buzău
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană
