- Polițiștii din Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, anchetează un nou caz de prejudiciu creat prin folosirea de acte false pentru obținerea de ajutoare de la stat, în contul unor pretinse pierderi înregistrate pe fondul restricțiilor în timpul pandemiei.
- Joi dimineață, în dosar au loc descinderi în București și cinci județe.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror de la PCA Ploiești, au efectuat, joi dimineață, 1cinci percheziții în județul Dâmbovița, trei în județul Argeș și câte una în județele Prahova, Constanța, Bacău și municipiul București.
"Vor fi puse în executare 15 mandate de aducere, urmând ca persoanele depistate să fie conduse la audieri.
Din investigațiile efectuate a reieșit că, în perioada noiembrie 2020 - iunie 2021, cu ajutorul a patru administratori ai unor societăți comerciale, ar fi fost întocmite în fals contracte de prestări servicii.
Citiți și: PERCHEZIȚII LA ESCROCI DIN PRAHOVA ȘI BUCUREȘTI. AU FĂCUT APROAPE 200.000 DE LEI PRIN METODA "COLETUL" - VIDEO LINK
Prin intermediul acestor documente, s-ar fi atestat în fals că, în contextul Pandemiei de COVID-19, ar fi fost afectată activitatea artistică, iar, astfel, ar fi fost obținute indemnizații de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița.
Prejudiciul cauzat este estimat la peste 560.000 de lei", menționează IJP Dâmbovița.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals în declarații.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană
