- Prosport a prezentat datele preluării „lupilor” de către Marian Copilu.
- Din documentele prezentate reiese statutul noului șef al „găzarilor”, nici patron, nici finanțator.
Marian Copilu doar împrumută clubul cu 7,4 milioane lei (circa 1,5 milioane euro), vrea toți banii înapoi până în februarie 2024, iar contractul nu prevede clauze de siguranță pentru „lupi”. Marian Copilu își asumă parteneriatul „în nume personal”, iar omul cu care vine în operațiune se numește Răzvan Mihai Mateescu, 48 ani, domiciliat în București. El devine director financiar. Nu se cunosc momentan niciun fel de date despre acesta, doar că ar fi derulat în trecut bussines-uri în construcții și societăți financiare non-bancare.
Principalele clauze
„Împrumutătorul va pune la dispoziția împrumutatului un împrumut în valoare de 7.400.000 (șapte milioane patru sute mii) RON, pentru a-i utiliza în vederea achitării datoriilor curente ale împrumutatului”
„Valoarea totală a împrumutului va fi pusă la dispoziția împrumutatului, în una sau mai multe tranșe, până la data de 30 iunie 2023”
„Suma împrumutului este liberă de dobândă. Cu toate acestea, dacă prevederile legale vor impune aplicarea unei dobânzi, aceasta se va calcula în conformitate cu respectivele prevederi legale”
„Valoarea totală a împrumutului va fi rambursată împrumutătorului de către împrumutat cel târziu la data de 28 februarie 2024. Toate sumele plătibile de către împrumutat în condițiile de mai jos, fie ele principale, cheltuieli sau altele, vor fi plătite împrumutătorului integral și în aceeași monedă stabilită de împrumutător, în contul bancar indicat de acesta, libere de orice deduceri sau rețineri pentru orice taxe, impozite, majorări, taxe de timbru, onorarii, sarcini și orice alte obligații în legătură cu acestea, prezente sau viitoare”
„Nerambursarea împrumutului la scadența stabilită, precum și neîndeplinirea oricăror obligații asumate de împrumutat în cadrul prezentului contract va fi considerată caz de neîndeplinire a obligațiilor asumate. Împrumutatul va fi în drept să înceapă executarea împrumutatului în orice mod va considera necesar și permis de legile în vigoare”.
Citește și MARIAN COPILU A SEMNAT CU PETROLUL. VA FI MEMBRU ÎN CONSILIUL DIRECTOR, DAR ȘI INVESTITOR
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană