Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

VIDEO NEWS Polițiștii prahoveni anchetează un individ bănuit de contrabandă cu arme. 100 de percheziții au loc marți dimineață
  • Descinderi de amploare au loc, astăzi, în 35 de județe, într-un caz de contrabandă calificată.
  • Un individ este bănuit că ar fi adus arme din Spania, prin curier, iar apoi le-ar fi comercializat ilegal în toată țara.

La cele 100 de percheziții derulate marți dimineață participă polițiștii din cadrul structurilor de arme, explozivi și substanțe periculoase. Acțiunile au loc într-un dosar penal instrumentat la nivelul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabandă calificată.

"Persoana bănuită ar fi importat prin curierat, de pe teritoriul Spaniei, arme neletale și muniție supuse autorizării, pe care le-ar fi comercializat către 105 persoane domiciliate în mai multe județe, fără a obține autorizările prealabile impuse de lege.

Citiți și: PERCHEZIȚII, ÎN PLOIEȘTI, ÎNTR-UN DOSAR DE FURT. SUSPECTUL ARE DOAR 15 ANI

Activitățile sunt realizate în 35 de județe, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu implicarea polițiștilor din cadrul structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, ordine publică, investigarea criminalității economice, investigații criminale, criminalistică și acțiuni speciale, beneficiind și de sprijinul structurilor teritoriale de jandarmi", menționează IJP Prahova.

Watch the video
Categorie: Actual

Back To Top