- DIICOT Ploiești instrumentează un nou dosar de trafic de droguri de risc și mare risc.
- Gruparea ar fi acționat pe raza județului încă din toamna anului trecut.
- Șase tineri, care se pare că se aprovizionau cu canabis și cocaină din București, vindeau apoi marfa pe plan local.
- Update: Patru persoane au fost arestate preventiv.
Zece percheziții au fost efectuate, marți, în Prahova, de procurorii DIICOT și polițiștii BCCO, în dosarul în care șase tineri, cu vârste între 21 și 35 de ani, sunt cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc (canabis și cocaină). De asemenea, 35 de persoane au fost conduse la audieri.
„Începând cu luna noiembrie a anului 2022, un grup infracțional, format din 6 tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 25 de ani, s-ar fi aprovizionat cu cantități de droguri de la diverși dealeri din municipiul București, care, ulterior, le-ar fi comercializat către consumatori din județul Prahova.
Citiți și: VIDEO NEWS TRAFICANȚI DE DROGURI DIN PRAHOVA, CARE AVEAU CLIENȚI ȘI DIN RÂNDUL LICEENILOR, SĂLTAȚI DE PROCURORII DIICOT. DIN REȚEA FĂCEAU PARTE ȘI ELEVI
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate aproximativ 35 de grame de materie vegetală cu aspect și miros specific plantei canabis, un gram de substanță pulverulentă cu aspect specific cocainei, 14 grindere, 6 telefoane mobile, 2 cântare, 1.845 de lei, dar și bunuri folosite la ambalarea, depozitarea, porționarea și consumul drogurilor”, au detaliat reprezentanții IJP Prahova într-un comunicat transmis în cursul zilei de astăzi.
Procurorul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești a dispus reținerea a 4 dintre persoanele bănuite pentru 24 de ore și luarea măsurii controlului judiciar cu privire la alte două persoane, pentru 60 de zile.
Acțiunea s-a derulat cu suportul de specialitate asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și cu sprijinul jandarmilor de la Gruparea Mobilă „Matei Basarab” Ploiești.
Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.
Update: Cei patru tineri reținuți au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană