- Polițiștii caută o femeie de 23 care a plecat voluntar de la domiciliu cu fiica ei de 3 ani și nu a mai revenit.
- Dispariția a fost reclamată de partenerul femeii.
Tânăra și fetița ei, date dispărute sâmbătă, sunt din comuna Aluniș, județul Mureș.
”La data de 29 aprilie 2023, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Brâncovenești au fost sesizați, de către un bărbat din Aluniș, cu privire la faptul că partenera sa, Moldovan Ella Cristina, în vârstă de 23 de ani, a plecat, la aceeași dată, de la domiciliu, împreună cu fiica lor, Stoica Sonia Giulia, în vârstă de 3 ani, iar până în prezent nu s-au mai întors. Semnalmentele mamei: 150 – 160 centimetri, 40 – 50 kilograme, păr lung, blond, ochi căprui. La momentul plecării purta o bluza de trening, vestă neagră, blugi albaștri. Semnalmentele minorei: înălțime de aproximativ 100 centimetri, păr lung, ochi căprui. La momentul plecării, minora purta o bluza albă de trening, vestă neagră și pantaloni negri”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
Dacă aveți informații utile care să conducă la depistarea femeii dispărute și a minorei, apelați numărul unic de urgență 112 sau anunțați cea mai apropiată unitate de Poliție.
Foto: IJP Mureș
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană