Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

barcă răsturnată timis
Categorie: Actual
  • Alertă în Timiș, duminică seară, după ce o barcă în care se aflau șase adulți și șase copii s-a răsturnat în râul Mureș.
  • Un copil a fost declarat decedat, iar patru persoane sunt încă dispărute.

Alerta a fost dată în jurul orei 21.00, când salvatorii au fost solicitați să intervină în zona localității Periam, unde o barcă în care se aflau 12 persoane – dintre care șase copii - s-a răsturnat, în timpul unei curse de agrement.

Imediat au fost mobilizate, la locul intervenției, echipaje din două județe. ISU Timiș a trimis  șapte autospeciale de primă intervenţie şi comandă, bărci, baloane de iluminat, o ambulanţă SMURD, precum şi echipajul de scafandri din cadrul Detaşamentului 1 Timişoara, o autospecială de transport personal şi victime multiple. Au fost chemate două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță. ISU Arad a intervenit cu cu 4 bărci, echipament pentru iluminat, echipaje de la SMURD Nădlac și SMURD Terapie Intensivă Arad.

Opt persoane au fost recuperate imediat, dar în cazul unui copil de 4 ani medicii au pronunțat decesul.

Alte patru persoane care se aflau în barcă, se pare doi copii și părinții lor, sunt încă dispărute.

Trei echipe de căutare-salvare din cadrul ISU Timiş au continuat toată noaptea misiunea la suprafaţă, iar echipajele de scafandri, care s-au retras pe timpul nopții, reiau misiunea în această dimineață.

Tion.ro scrie că barca ar fi lovit un obstacol înainte de a se răsturna. Barcagiul a fost preluat de poliție pentru prelevarea de probe privind alcoolemia și pentru audieri.

Update: ”În seara zilei de 30 aprilie a.c., în jurul orei 20.40, un bărbat de 33 de ani, din Semlac, s-a deplasat de pe malul stâng al râului Mureş (Periam Port- Jud. Timiş) spre malul drept (Jud. Arad), în extravilanul localităţii Semlac, cu o barcă din lemn. La aproximativ 2-3 metri de mal ambarcaţiunea s-a scufundat. În urma incidentului, a survenit decesul unui minor de 3 ani, din Semlac, în continuare fiind căutaţi un bărbat de 29 de ani, din Arad, un bărbat de 31 de ani, din Nădlac si doi copii minori, din Nădlac”, a transmis IPJ Arad.

Bărbatul care conducea barca nu deţine certificat de conducător al ambarcaţiunii, iar ambarcaţiunea nu este înmatriculată, au stabilit anchetatorii. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat un rezultat de 0,31 mg/l. alcool pur în aerul expirat, barcagiului fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
”În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad cu propunerea luării de măsuri preventive”, a mai precizat IPJ Arad.
 
Poliţiştii fac cercetări pentru ucidere din culpă.
 

Citiți și: DOI TINERI DIN PRAHOVA S-AU ELECTROCUTAT ÎN TIMP CE CONSTRUIAU UN GARD. UNUL DINTRE EI A MURIT

Foto: ISU Banat

Back To Top