- Autostrada Soarelui s-a aglomerat încă de luni dimineață, pe sensul spre București.
- Polițiștii au anunțat deja că este foarte probabil să treacă la devierea circulației, pe unele tronsoane, și chiar la instituirea de restricții, inclusiv pe sensul spre litoral.
- Update: Traficul a fost restricționat, în jurul prânzului, pe o distanță de patru kilometri, pe sensul spre litoral.
- Update: Traficul pe sensul spre Constanța afost reluat. Un nou avertisment a fost emis de Infotrafic pentru DN1.
Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române îi avertizează pe șoferi că valorile de trafic sunt deja crescute pe A2 București – Constanța și anunță ce măsuri ar putea fi luate în următoarele ore. Încă de acum, conducătorii auto sunt sfătuiți să apeleze la rute alternative.
“Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române recomandă conducătorilor auto să-și planifice cu mare atenție revenirea din minivacanța de 1 Mai dinspre litoralul Mării Negre către Capitală, având în vedere că este de așteptat ca pe autostrada A2 să se înregistreze valori intense de trafic, luând în considerare numărul mare de turiști aflați în ultimele zile în stațiuni.
Pentru evitarea timpilor de așteptare în coloane, puteți opta pentru rute alternative la autostrada A2, respectiv:
DN 2A Constanța – Hârșova – Slobozia - Urziceni – DN 2 – București;
A2 – Fetești sau Drajna - DN 3A – Lehliu-Gară - DN 3 – Fundulea – București;
DN 3 Constanța – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călărași – DN 21 Călărași – Drajna - A2 Drajna – București (sau din municipiul Călărași - DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – București).
În funcție de evoluția valorilor de trafic, la data de 1 mai 2023 există posibilitatea ca polițiștii rutieri să ia măsura devierii circulației pentru anumite intervale orare și pe unele tronsoane kilometrice de pe autostrada A2 către aceste artere rutiere alternative.
De asemenea, este important de menționat că în a doua parte a zilei de luni, când valorile de trafic vor fi în creștere pe autostrada A2 București-Constanța, polițiștii rutieri pot devia circulația sau pot impune restricții de circulație și pe sensul către litoral, astfel că le recomandăm șoferilor să ia în considerare rute ocolitoare pentru a reduce timpul petrecut în trafic și a ajunge în siguranță la destinație” potrivit alertei Infotrafic emise luni dimineață.
Crculația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în contextul Zilei Muncii pe autostrada A2 Bucureşti – Constanța, pe DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea – Veștem și pe DN 39 Agigea – Mangalia. Restricțiile se aplică până la ora 22.00.
“Le recomandăm conducătorilor auto să manifeste respect față de ceilalți participanți la trafic, semnalizând orice intenție de schimbare a benzii de circulație sau a direcției, după o asigurare corespunzătoare. De asemenea, șoferii trebuie să evite depășirile riscante și să crească distanța de siguranță între vehicule”, au mai transmis polițiștii Centrului Infotrafic.
Update: "Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române informează că pe Autostrada A2 București –Constanța, pe fondul valorilor ridicate de trafic dinspre Constanta spre capitală, în zona km 144-148 unde circulația se desfășoară în ambele sensuri, pe calea nr. 1 s-a procedat la oprirea traficului rutier pe sensul de mers către Constanța, iar sub dirijarea efectivelor de poliție, traficul către București se desfășoară pe cele 2 benzi de circulație" este noua informare, publicată la ora 12.05.
Update: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră (12:30), valorile de trafic sunt în creștere pe DN1 Ploiești – Brașov. Între staţiunile Azuga şi Buşteni (judeţul Prahova), pe sensul de mers către Bucureşti, se circulă în coloană.
Update: Începând cu ora 13.30, pe Autostrada A2 București –Constanța, în zona km 144-148 unde circulația se desfășoară în ambele sensuri, pe calea nr 1, s-a reluat traficului rutier pe sensul de mers către Constanța, a anunțat Infotrafic.
Citiți și: ÎNCĂ UN ACCIDENT CU ȘOFER BEAT, ÎN PRAHOVA. EVENIMENTUL A AVUT LOC LA PRIMA ORĂ, PE DN1A
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană