Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Geoană
Categorie: Actual
  • Ionuț Costea, cumnatul adjunctului secretarului general NATO Mircea Geoană, a fost dat în urmărire națională, vineri, de Poliția Română după ce nu a fost găsit la domiciliu.
  • Trebuie să ispășească o pedeapsă de 6 ani de închisoare după sentința din dosarul reabilitării căii ferate București-Constanța.

Ionuț Costea e fratele soției lui Mircea Geoană. Costea Ia fost vicepreședinte al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, dar și președinte al EximBank. Cu doar o zi înainte de condamnare, secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, spunea într-un discurs la Aspen că „buna guvernare, transparența și combaterea corupției sunt importante pentru a ne asigura că adevăratul potențial, strategic, economic și uman al României este eliberat”. Fostul ministru Sebastian Vlădescu, condamnat definitiv în același dosar ani și 4 luni de închisoare,  s-a predat la Secția 6 de Poliție și urmează să fie încarcerat.

Citește și Investiții în sistemul penitenciar. Noi facilități de detenție vor fi construite în Prahova și Buzău

Back To Top