Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

grevă generală invatamant sindicate
Categorie: Actual
  • Guvernul a lansat, duminică seară, pentru a treia oară, aceeași ofertă pentru angajații din învățământ aflați în grevă generală de lunea trecută.
  • Tot pentru a treia oară, sindicatele au răspuns cu un “NU” categoric.

Învățământul intră, astăzi, în a treia săptămână de grevă, după mai multe runde de negocieri între Executiv țși sindicaliști. Protestul continuă după ce Executivul a pus pe masă, de trei ori, aceeași ofertă, în ciuda refuzului categoric al protestatarilor, exprimat încă de la prima discuție.

Duminică seară, propunerea Executivului a fost reluată, pentru a treia oară, de purtătorul de cuvânt al Guvernului. Tot pentru a treia oară, FSLI și Federația “Spiru Haret”, cele două sindicate reprezentative din învățământul preuniversitar, au refuzat și au anunțat că protestatarii continuă greva generală.

Citiți și: GREVĂ GENERALĂ. IONUȚ DUȚĂ, LIDERUL SINDICATULUI “ȘCOALA PRAHOVEI”: „RĂMÂNEȚI PE BARICADE, NU CEDAȚI AȘA UȘOR, AȘA REPEDE!”

“Déjà vu! Greva continuă! Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație «SPIRU HARET» consideră că Guvernul este singurul responsabil pentru continuarea acestei forme extreme de protest.

După trei zile de pauză în negocieri, Executivul nu a venit cu o soluție care să ducă la stingerea conflictului din educație. Observăm cum Guvernul, prin purtătorul său de cuvânt, propune aceleași prime/vouchere pe care angajații din învățământ le-au refuzat săptămâna trecută. Nu mai avem prim-ministru, nu mai avem miniștri cu care să negociem? De vineri am așteptat invitația la discuții, însă totul s-a redus la un mesaj transmis într-un briefing de presă susținut de purtătorul de cuvânt al Executivului.

Guvernul României trebuie să înțeleagă, măcar acum, în al doisprezecelea ceas, că încă nu a rezolvat cerința esențială: emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant va fi egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, prevedere care a fost eliminată din Legea Învăţământului Preuniversitar.

Faptul că Guvernul României refuză să emită un astfel de act normativ, care să garanteze ceea ce a fost eliminat din Legea Învăţământului Preuniversitar și ceea ce s-a convenit în decembrie 2022 cu prim-ministrul Nicolae Ciucă (o grilă de salarizare potrivit căreia salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, iar salarizarea să țină cont de grade și de vechime) îi face pe angajați să creadă că, de fapt, Executivul nu dorește nici măcar prin noua lege a salarizării să acorde salarii decente în învățământ”, au transmis reprezentanții celor două sindicate într-un comunicat de presă comun.

Citiți și: VIDEO NEWS GUVERNUL LANSEAZĂ, A TREIA OARĂ, ACEEAȘI OFERTĂ PENTRU ANGAJAȚII DIN ÎNVĂȚĂMÂNT. GREVA INTRĂ ÎN A DOUA SĂPTĂMÂNĂ

Pe aceeași cale, liderii FSLI și “Spiru Haret” au punctat că revendicările au fost modificate, încă de la negocierile din 25 mai, fără ca Executivul să aibă vreo reacție care să se reflecte în oferta pentru protestatari. Noile solicitări ale sindicaliștilor sunt majorare salarială de 25%, în medie, până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unice și emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna că salariile medii ar urma să crească cu 60%.

Back To Top