Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

greva generala invatamant clasa goala
Categorie: Actual
  • Sindicatele au anunțat oficial, miercuri, că angajații din învățământ continuă să protesteze.
  • Profesorii, personalul auxiliar și cel nedidactic au refuzat categoric semnarea acordului pe care președintele Klaus Iohannis s-a oferit să-l gireze.

“Mesajul colegilor care sunt în grevă este clar: Greva continuă!

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării organizațiilor sindicale afiliate, au decis să nu semneze niciun acord, fie el și unul girat de Președintele României.

Mesajul colegilor a fost clar: am mai semnat acorduri care nu au fost respectate. Avem nevoie de majorări, nu de prime/vouchere. Acordul trebuie să-l facă doar clasa politică și, în urma acestui acord, să se adopte un act normativ pentru majorarea imediată a salariilor.

Menționăm că solicitările noastre au rămas aceleași:

  • Majorare salarială de 25% până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unitare;
  • Emiterea unei ordonanțe de urgență, prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie (salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic)”, se arată într-un comunicat comun transmis, miercuri, de FSLI și FSE “Spiru Haret”.

Citiți și: NEGOCIERI, LA GUVERN, CU REPREZENTANȚII SANITAS. CUM ÎNCEARCĂ EXECUTIVUL SĂ PREVINĂ GREVA GENERALĂ ÎN SĂNĂTATE

 

Back To Top