- Din cauza grevei generale, Ministerul Educației a operat modificări în calendarul sesiunii de vară a Bacalaureatului.
- Deocamdată, este vorba strict despre amânarea termenului până la care pot fi încheiate mediile viitorilor absolvenți de liceu și prelungirea perioadei de înscriere la examen.
Cei care trebuie să susțină examenul de Bacalaureat începând din 12 iunie ar putea avea mediile încheiate cu numai trei zile înainte de această dată. Noul termen a fost stabilit de Ministerul Educației ținând cont de evoluția conflictului de muncă din învățământul preuniversitar.
Tot până vinerea viitoare se fac și înscrierile la Bac.
Citiți și: GREVA DIN ÎNVĂȚĂMÂNT AMÂNĂ NOI EXAMENE. CINE SUNT ABSOLVENȚII VIZAȚI
„A fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului educației nr. 4.339/2023 pentru completarea ordinului de ministru nr. 3.505/2022 privind structura anului școlar 2022 - 2023, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, situația școlară a elevilor se poate încheia până la data de 9 iunie 2023.
În ceea ce privește înscrierile la examenul național de bacalaureat 2023, Ministerul Educației a transmis inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, prin nota 28.142/2023, informații privind prelungirea perioadei de înscriere a candidaților la sesiunea iunie-iulie a examenului național de bacalaureat 2023 până la data de 9 iunie 2023”, explică un comunicat transmis de Ministerul Educației.
Citiți și: BACALAUREAT 2023. ÎNSCRIERILE LA EXAMEN ÎNCEP ÎN PLINĂ GREVĂ. MINISTERUL EDUCAȚIEI LE RECOMANDĂ DIRECTORILOR SĂ SE DESCURCE
Potrivit sursei citate, modificările nu afectează calendarul de desfășurare a probelor de evaluare a competențelor sau a probelor scrise din cadrul examenului de bacalaureat 2023 și nici programul probelor scrise ale Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană