Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

grevă generală învățământ medii
Categorie: Actual
  • Ministerul Educației propune modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.
  • Schimbările se referă la modul în care vor putea fi încheiate mediile în acest an școlar.

În a treia săptămână de grevă și în prag de examene, Ministerul Educației propune modificarea ROFUIP. Într-un comunicat de presă, reprezentanții instituției anunță că iau în calcul noi măsuri pentru a “adapta” activitățile de final de an școlar la contextul generat de protestul personalului din învățământul preuniversitar. Astfel, a fost publicat în consultare publică un proiect de ordin pentru modificarea și completarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4183/2022.

Citiți și: MINISTERUL EDUCAȚIEI, ACUZAT CĂ A ÎNCERCAT SĂ CREEZE CONFUZIE ÎN RÂNDUL PROTESTATARILOR. SINDICATELE SPUN CĂ APROAPE 90% DINTRE PROTESTATARI SUNT ÎNCĂ ÎN GREVĂ

“Modificările propuse prin proiectul lansat în consultare publică vizează următoarele:

În anul școlar 2022 - 2023, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două.

În anul școlar 2022 - 2023, situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învățământ în ședința de încheiere a cursurilor și fără ca acesta să aprobe raportul privind situația școlară anuală”, se arată într-un nou comunicat al instituției.

Proiectul ar urma să modifice ROFUIP care prevede în prezent că “la fiecare disciplină numărul de calificative/note acordate anual este cu cel puţin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învăţământ.”

Back To Top