Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

medii învățământul preuniversitar
Categorie: Actual
  • Ministrul Educației a modificat, astăzi, prin ordin, Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar.
  • Actul semnat de Ligia Deca se referă la încheierea mediilor.
  • Tot astăzi, reprezentanții Ministerului Educației au făcut clarificări, arătând că mediile nu pot fi încheiate decât de profesorul de la clasă.

Situația școlară la fiecare disciplină, în învățământul preuniversitar, va putea fi încheiată chiar și cu două note. Hotărârea a fost luată la nivelul Ministerului Educației, printr-un ordin semnat joi de ministrul Ligia Deca.

„Au fost integrate propunerile de modificare a proiectului supus consultării publice, astfel încât:

>>> în anul școlar 2022-2023, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două.

Citiți și: VIDEO NEWS. STARTUL EXAMENULUI DE BACALAUREAT, AMÂNAT DE GREVA GENERALĂ DIN PREUNIVERSITAR

>>> în anul școlar 2022-2023, situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învățământ în ședința de încheiere a cursurilor și fără ca acesta să aprobe raportul privind situația școlară anuală”, a informat Ministerul Educației, care argumentează că aceste modificări „au fost făcute în interesul elevilor, în contextul în care procentul de participare la protestul personalului din învățământ este diferit, de la o unitate de învățământ la alta”, respectiv că ele “asigură cadrul legal pentru încheierea situației școlare a elevilor cu minimum două note/calificative de către profesorii care sunt în activitate în această perioadă sau care își reiau activitatea”.

Reprezentanții Ministerului au subliniat că ordinul nu modifică și alte aspecte, drept urmare „nu implică încheierea situației școlare de către conducerea unității școlare sau de către un alt cadru didactic decât cel care predă la clasă”. Practic, media poate fi încheiată cu numai două note, dar numai de profesorul de la clasă.

“Prevederea referitoare la eliminarea obligativității validării situației în Consiliul profesoral reprezintă o măsură de simplificare a procedurilor la nivelul unităților de învățământ, în contextul perioadei scurte de timp rămase până la finalizarea cursurilor”, se mai arată în informarea transmisă joi de Ministerul Educației.

Back To Top