Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că se vor face investiții importante în infrastructura medicală din Prahova.
„Având colaborarea cu Universitatea Carol Davila, se vor întâmpla multe lucruri bune. E normal ca un județ care are 800.000 de locuitori să aibă un spital de calitate, în condițiile în care Bucureștiul, cu două milioane de locuitori, au 45 de spitale. Avem tot sprijinul, și de la Guvern și de la Ministerul Sănătății, și lucrurile vor evolua”, a declarat Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova. „La Maternitatea Ploiești avem două proiecte majore. Unul este pentru partea de Obstetrică-Ginecologie, cu săli de operație și saloane noi. Tot la Maternitate, vrem ca trei etaje să le facem Secție de Pediatrie, având în vedere colaborarea cu Universitatea Carol Davila”, a precizat Dumitrescu. Acesta a adăugat că a solicitat preluarea Spitalului CFR, dar „birocrația din Ministerul Transporturilor e puțin mai stufoasă”.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană