Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

acte de identitate
Categorie: Actual
  • În acest weekend au intrat în vigoare noile reglementări referitoare la obținerea actelor de identitate.
  • Principala modificare se referă la faptul că nu mai pot avea domiciliul sau reședința, la aceeași adresă, decât cel mult 10 persoane.

Noile reguli privind obținerea actului de identitate urmăresc să stopeze fenomene ca înregistrarea frauduloasă pentru vot sau pentru înscrierea copiilor în școli și grădinițe.

Actul normativ prevede că „nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în RNEP (Registrul Național de Evidență a Persoanelor – n. red.) sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă”.

Limita nu se aplică în cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului situat la adresa membrilor familiei extinse. Prin familie extinsă se înțelege titularul dreptului locativ, soțul/soția acestuia, rudele titularului dreptului locativ ori ale soțului/soției în linie dreaptă, precum și cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.

Citiți și: DREPTURILE LA LOCUL DE MUNCĂ: 86% DINTRE ANGAJAȚI AU SUFERIT NEDREPTĂȚI

O altă reglementare nou introdusă stabilește că ”persoanele care, din diferite motive, locuiesc la alte adrese decât cea din actul de identitate sunt obligate să solicite la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor schimbarea domiciliului sau înscrierea mențiunii privind stabilirea reședinței în termen de 15 zile de la mutare și să ceară înscrierea în cartea de imobil”.

Nerespectarea prevederilor cuprinse în actul normativ va fi sancționată cu amenzi contravenționale de până la 150 de lei.

Noile reglementări sunt în vigoare din 10 iunie.

 

Back To Top