- Sâmbătă, pe 8 iulie, în centrul municipiului Ploiești va avea loc prima ediție a Marșului Conștientizării, eveniment organizat în cadrul campaniei „Respect în trafic, respect pentru viață”.
- Acesta reprezintă un apel deschis adresat tuturor participanților la trafic, fie că sunt șoferi, motocicliști sau pietoni: Respectă-i pe ceilalți pentru a fi respectat!
Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat solicitarea Fundației Județene pentru Tineret Prahova, cu privire la instituirea unor restricții de circulație în cursul zilei de sâmbătă, pentru acest eveniment.
Astfel, Comisia a aprobat închiderea circulației rutiere și eliberarea parcării pe str. Erou Călin Cătălin (colț cu B-dul Republicii până la colț cu str. Emile Zola - zona dintre Palatul Culturii și Palatul Administrativ – intrarea B), în data de 8 IULIE 2023, începând cu ora 06.00, până la ora 17.00. Măsura a fost solicitată și adoptată pentru în condiții optime, a campaniei "Respect în trafic, respect pentru viață - Marșul Conștientizării – Ediția I".
Programul evenimentului "Marșul Conștientizării"
Evenimentul va demara cu un marș al motocicletelor prezente din zona parcării Palatului Culturii Ploiești până la giratoriul Caraiman, întoarcere până la giratoriul din dreptul Gării de Sud Ploiești și revenire la locația Palatul Culturii. Traficul motocicletelor participante va ocupa prima bandă a căii de rulare, pentru incomodarea minimă a celorlalți participanți la trafic.
În parcarea Palatului Culturii, între orele 10.00 și 14.00, vizitatorii mici și mari vor avea ocazia să discute cu motocicliști, instructori auto și reprezentanți ai Crucii Roșii și ISU Prahova despre importanța respectării regulilor de circulație, a respectului reciproc care trebuie să existe în trafic, dar vor avea ocazia să afle cum pot salva vieți în trafic dacă este necesar și cum trebuie să se comporte în situații de criză.
Prima ediție a Marșului Conștientizării „Respect în trafic, respect pentru viață!” se va desfășura pe esplanada Palatului Culturii din centrul Municipiului Ploiești, sâmbătă, 8 iulie, între orele 10.00-14.00, fiind organizată de de Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, echipa Ploiești Capitala Tineretului din România 2024, cu suportul voluntarilor, motocicliștilor și al școlilor de șoferi Bon Voyage, Sara Auto School, CCC Admis, cotidianul regional Actualitatea Prahoveană – actualitateaprahoveana.ro, parteneriat media Observatorul Prahovean și www.icars.ro.
Vedeți AICI mai multe detalii despre acesată campanie.
Citiți și: CIRCULAȚIE FĂRĂ RESTRICȚII PE A2, ÎN ZONA FETEȘTI, DE ASTĂZI. ANUNȚUL OFICIAL PRIVIND TAXA DE POD
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană