- Angajații Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și cei ai caselor județene vor întrerupe lucrul, luni, timp de două ore, în cadrul unui protest organizat la nivel național.
- Aceștia reclamă salariile mici, mai ales comparativ cu volumul de muncă pe care trebuie să-l gestioneze, în special după ce mulți colegi de-ai lor au părăsit sistemul, în ultimii ani.
- Sindicaliștii amenință că, dacă problemele nu le vor fi rezolvate, vor opri decontarea serviciilor medicale, ceea ce ar bloca, practic, întreg sistemul sanitar.
Toți angajații din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) și ai Caselor de Asigurări de Sănătate (CAS) județene, a municipiului București și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și a Autorității Judecătorești vor participa, luni, la un protest de două ore. Ei vor întrerupe lucrul în intervalul 10.00 - 12.00.
"Principalul motiv al protestului este reprezentat de salariile foarte mici în raport cu responsabilitatea și complexitatea activității prestate, pierderea alarmantă a personalului calificat și reducerea drastică a numărului total de angajați, la nivel național, în ultimii ani, cu peste 1.000 de persoane dintr-un total de 4.000 de persoane. Situația a ajuns într-un punct în care concursurile de angajare nu mai atrag candidați întrucât salarizarea a devenit extrem de nemotivantă, în raport cu volumul uriaș de muncă.
În câteva exemple, subliniem volumul impresionant de activitate desfășurat anual în sistemul CNAS/CAS. Astfel, în vederea decontării, se verifică aproximativ 8.500.000 de certificate medicale, 54.000.000 de rețete și 5.700.000 de bilete de trimitere către laboratoare. De asemenea, se decontează 113.000.000 de servicii de medicină primară, 37.000.000 de consultații în ambulatorii clinice și 8.000.000 de servicii medicale spitalicești. Programul Național de Sănătate asigură tratamentul pentru 2.000.000 de bolnavi gravi, iar bugetul gestionat de CNAS se ridică la suma de 54 miliarde de lei, cel mai mare din țară din sistemul public.
În aceste condiții, în ultimii ani, numărul posturilor ocupate în sistemul de asigurări de sănătate public s-a redus de la 4.028 la doar 2.815, din cauza salariilor foarte mici în raport cu volumul, complexitatea și responsabilitatea activității.
Citiți și: MEDICII POT PRESTA, ÎN CONTINUARE, SERVICII MEDICALE LA DISTANȚĂ
Având în vedere această situație critică, solicităm cu fermitate soluționarea problemelor expuse la nivelul Casei Naționale de Sănătate și a Caselor Județene de Asigurări de Sănătate. Atragem atenția că întârzierea rezolvării problemelor și întreruperea activității prin declanșarea conflictului de muncă va avea următoarele consecințe:
- Nedecontarea prestațiilor medicale ale furnizorilor de servicii medicale (spitale, laboratoare, etc.) va genera tensiuni sociale majore, prin neplata salariilor personalului angajat, al voucherelor de vacanță, etc., și va pune în pericol continuitatea tratamentelor pentru pacienții cronici, inclusiv pentru beneficiarii programelor naționale de sănătate, pentru care medicația este vitală.
- Serviciile furnizate de angajații CAS, cum ar fi eliberarea formularelor, cardurilor naționale/europene, procesarea cererilor pentru dispozitive medicale și eliberarea adeverințelor, nu vor putea fi prestate.
- Cererile de recuperare a sumelor reprezentând concedii medicale depuse de angajatori nu vor fi plătite.
Menționăm că lucrătorii din sistemul național de asigurări de sănătate sunt cei care contractează validează, verifică și decontează serviciile realizate de toți furnizorii din sistemul național de sănătate", explică BNS.
Protest la CAS. Angajații din Prahova modifică programul, pentru a veni în sprijinul asiguraților
Angajații CAS Prahova au anunțat că se vor alătura protestului colegilor din țară, dar că vor modifica, totodată,programul de lucru cu publicul, astfel încât asigurații care au nevoie de serviciile lor să nu aibă de suferit: "În data de 10 iulie 2023, programul de lucru va suferi modificări, având în vedere că în intervalul orar 10:00 – 12:00, toți angajații din cadrul caselor de asigurări de sănătate, la nivel național, vor protesta prin întreruperea lucrului timp de 2 ore.
Programul de lucru se va modifica, astfel:
8:30 – 10:00, program de lucru normal
10:00 -12: 00, activitatea va fi întreruptă (Protest)
12:00 – 14:30, programul de lucru cu publicul se va prelungi pentru a veni în sprijinul cetățenilor.
Pe această cale, facem apel la populație, să dea dovadă de înțelegere și îi asigurăm că toate cererile depuse sunt importante pentru noi și vor fi soluționate cu celeritate, în intervalul orar menționat anterior".
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană