- Arșița pune iar stăpânire pe toate regiunile, iar "luna lui Cuptor" ține ca, anul acesta, să confirme renumele pe care îl are.
- Potrivit alertelor emise luni de ANM, până vineri, inclusiv, temperaturile vor ajunge constant, pe timpul zilei, la peste 35 de grade la umbră.
Noul val de caniculă se resimte de astăzi, în special în vestul și sudul țării, unde temperaturile au trecut de 30 de grade, iar valorile resimțite ajung și la 37 - 38 de grade Celsius.
"Luni, valul de căldură și canicula vor cuprinde Banatul și Oltenia, iar în zilele următoare se vor extinde și în Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei, Transilvania și Crișana. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 34 și 37 de grade și disconfortul termic se va accentua în special în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități", anunță ANM.
Avertizarea de caniculă este valabilă până vineri, inclusiv.
Citiți și: INCENDIU PUTERNIC LA BUCOV. 200 DE BALOȚI DE PAIE AU LUAT FOC, AZI-NOAPTE - VIDEO LINK
Luni după-amiază, la Ploiești, se înregistrează 32 de grade celsius, iar temperatura resimțită este de 36 de grade, fiind depășită doar în București,în zona Calafat și în zona Timișoarei.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană