Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

titularizare 2023 rezultate
Categorie: Actual
  • Aproape jumătate dintre candidații prahoveni care au susținut, zilele trecute, proba scrisă în cadrul concursului național unic au obținut note peste 7.
  • Teoretic, aceștia au dreptul la posturi pe perioadă nedeterminată, însă nu toți vor avea șansa la un astfel de contract.
  • Numărul catedrelor din această categorie este mult mai mic.

Din datele publicate de Ministerul Educației - înainte de rezolvarea eventualelor contestații depuse după examenul de Titularizare - reiese că au fost 748 de candidați prahoveni prezenți la proba scrisă, iar 371 dintre ei (48,7%) au avut note peste 7. Acest lucru înseamnă că ar putea încheia contracte pe perioadă nedeterminată, numai că sunt doar aproximativ 250 de posturi de acest fel disponibile în județ. Cei care nu vor fi repartizați pe o asemenea catedră (pentru că nu au medie destul de mare sau pentru că pur și simplu postul nu există pentru disciplina la care au susținut concurs) se vor mulțumi cu statutul de suplinitor.

Suplinitori vor fi și 249 de candidați care au obținut note între 5 și 6,99, ei având drept să opteze doar pentru posturi pe perioadă determinată.

Raportul transmis astăzi de Ministerul Educației mai arată că 128 de candidați din Prahova au obținut, la Titularizare, note între 1,01 și 4,99.

Pe de altă parte, sunt și șapte prahoveni cu nota 10 după examenul din acest an. Este vorba despre candidați din Ploiești, Vălenii de Munte, Băicoi și Boldești-Scăeni care speră să obțină posturi în învățământul preșcolar ori ca profesor de Ed. fizică, profesor de Lb. latină sau profesor de Educație socială.

Citiți și: METODOLOGIILE PENTRU BACALAUREAT ȘI TITULARIZARE AU FOST MODIFICATE

Foto ilustrație

Back To Top