Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

poliție
Categorie: Actual

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii din cadrul Poliție IJP au desfășurat mai multe acțiuni în municipiul Ploiești, pe drumurile naționale din județ, în orașele Băicoi, Comarnic, Vălenii de Munte, Slănic, Plopeni, dar și în comunele Berceni, Bucov, Gura Vitioarei, Poienarii Burchii, Valea Călugărescă și Teișani.

Acțiunile au avut drept obiective menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, fie contravenționale sau penale și combaterea conducerii de autovehicule pe drumurile publice de către șoferi aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. Echipajele de poliție au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova, al polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroului Siguranță Școlară, Biroului pentru Protecția Animalelor, precum și al altor structuri din cadrul unității. În total, au fost aplicate peste 360 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de aproximativ 110.000 de lei.

În cadrul acțiunilor, în urma controlului a peste 750 de autovehicule, pentru neregulile constatate, au fost aplicate aproximativ peste 250 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier. Polițiștii prahoveni au efectuat peste 370 de testări cu aparatele etilotest și DrugTest. Ca măsuri complementare, au fost reținute 18 permise de conducere, 9 dintre acestea în cazul șoferilor depistați la volan sub influența alcoolului, și 5 certificate de înmatriculare. De asemenea, polițiștii prahoveni au legitimat peste 880 de persoane, fiind efectuate și 12 controale corporale sumare și 4 controale ale bagajelor. Cu ocazia constatării încălcării unor norme de conviețuire socială, au fost aplicate și 45 de sancțiuni contravenționale conform Legii nr.61/1991 R.

Citește și Falsificatori de bani, prinși în flagrant. Au cumpărat o mașină cu bani falși

Back To Top