- Joi, polițiștii din cadrul IJP Prahova au pus în executare 42 de mandate de percheziție.
- Acțiunea a fost desfășurată în Prahova, Ilfov, Călărași și București.
- Cercetările au scos la iveală o rețea bine pusă la punct, ce a dus la prejudicierea bugetului cu peste 1,5 milioane de lei.
În urma investigațiilor, polițiștii au descoperit că suspecții dețineau cantități semnificative de tutun de fumat, pe care îl comercializau prin intermediul unei societăți de curierat către diferite persoane fizice din țară, iar operațiunea se desfășura din octombrie 2022 până în prezent. Suspecții prelucrau și ambalau tutunul, pregătindu-l pentru vânzare sub forma de firicel sau tocat.
„În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace materiale de probă: un laptop, 13 telefoane mobile, înscrisuri, 175 de AWB – uri, 9 recipienți din plastic tip găletușă, două aparate artizanale de confecționat țigarete, ambalaje cu inscripții de interes în cauză și un cântar electronic. De asemenea, au fost indisponibilitate două utilaje industriale pentru mărunțit/tocat tutun, 2.400 de țigarete, 1.812 țigarete confecționate artizanal neinscripționate, 1.501 kilograme de tutun mărunțit și 2.178 de kilograme de tutun frunze”, a informat IJP Prahova.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au reținut nouă membri ai grupării infracționale. Printre aceștia se numără două tinere din Bacău și șapte bărbați din județele Călărași, Ilfov, Dolj și București, cu vârste cuprinse între 25 și 47 de ani.
Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Generale a Poliției Municipiului București, ai Serviciului de Investigații Criminale și al Serviciului Criminalistic Prahova, inspectoratelor județene de poliție Călărași, Ilfov, Sibiu, Dolj, Gorj, Sălaj, Sibiu, Brașov, Ialomița, Dâmbovița, Arges, Tulcea, Constanța, Suceava, Iași, Vrancea, Neamț, Vaslui, Hunedoara, Cluj, Bacău, Galați, Bistrița – Năsăud și Maramureș, precum și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.
Citește și Trafic restricționat pe DN1. Mai multe lăzi cu sticle de bere au căzut dintr-un TIR
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană