- Trei autoutilitare au intrat în coliziune, marți dimineață, pe DN1, în zona Bănești, pe sensul Brașov - Ploiești al drumului național.
- O bandă este blocată complet, iar traficul în zonă este restricționat.
- Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
"Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Câmpina au intervenit în această dimineață pentru asigurarea masurilor specifice în cazul producerii unui accident rutier pe raza localității Bănești, DN1. În eveniment au fost implicate trei autovehicule, cu cinci ocupanți. Toți au necesitat îngrijiri medicale la fața locului, fiind conștienți. Nu au existat persoane încarcerate. În urma evaluării medicale, trei persoane au fost transportate la spital de către ambulanțele SMURD și SAJ", au informat reprezentanții ISU Prahova.
Update - Potrivit Infotrafic, "pe DN1 Ploiești-Brașov, pe sensul către București, în zona localității Bănești, județul Prahova, trei autoutilitare au fost implicate într-un accident rutier, rezultând rănirea șoferilor primelor două autovehicule, ce au fost transportați la spital. Traficul rutier este oprit pe prima bandă a sensului către București, circulându-se îngreunat pe banda nr. 2. Se estimează reluarea normală a circulației în 30 de minute".
Citiți și: DARIUS SÎRBU, UN FOTBALIST DE NUMAI 18 ANI, ESTE UNUL DINTRE CEI DOI TINERI CARE AU MURIT ÎN GROAZNICUL ACCIDENT DIN MIHAI BRAVU
Update - IJP Prahova menționează că în eveniment au fost implicați trei șoferi, cu vârstele de 40, 41 și 49 de ani. Niciunul dintreaceștia nu consumase alcool. În urma coliziunii au rezultat două victime, conducătorii auto cu vârstele de 40 și 41 de ani.
Update 6.55 - Trafic restricționat pe banda nr.1 a sensului de mers Brașov către București,precizează IJP Prahova.
Foto: ISU Prahova
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană