- "Nu încercăm să-l absolvim pe fiul nostru de rigorile legii, suntem conștienți de implicațiile pe care le va avea această tragedie asupra vieții lui și nu încercam să-l ferim de răspunderea pentru faptele sale", au transmis Miruna și Mihai Pascu, părinții băiatului de 19 ani care a provocat accidentul soldat cu doi morți.
Părinții șoferului de 19 ani care, drogat fiind, a ucis doi tineri, într-un accident produs în weekend, la Vama Veche, au transmis, prin intermediul HotNews, un comunicat de presă, în care spun că nu vor să-și scape fiul de consecințele faptei sale. Aceștia spun că vor să sprijine famiile victimelor rănite în același accident.
"Nu există cuvinte prin care se ne exprimăm durerea și șocul provocate de această tragedie în care fiul nostru a fost implicat.
Înțelegem pe deplin situația, suntem părinți și suntem conștienți că nimic nu poate înlocui un copil. Pierderea unui copil este cea mai mare tragedie pe care un om o poate încerca.
Căutăm să găsim un echilibru și dorim să ne oferim sprijinul și susținerea pentru tratamentele medicale necesare pentru a veni în ajutorul familiilor greu încercate.
Nu încercăm să-l absolvim pe fiul nostru de rigorile legii, suntem conștienți de implicațiile pe care le va avea această tragedie asupra vieții lui și nu încercam să-l ferim de răspunderea pentru faptele sale.
Credem că este nevoie de comunicare, echilibru și de a găsi o soluție pentru a da prioritate urgențelor medicale prezente.
Citiți și: MINISTRUL DE INTERNE, CĂTĂLIN PREDOIU, TRIMITE CORPUL DE CONTROL ÎN CONSTANȚA, DUPĂ TRAGEDIA DIN VAMA VECHE, PROVOCATĂ DE UN ȘOFER DROGAT
Sufletul ne este pustiit, trăim o suferință fără margini și nu căutăm o cale "ușoară" pentru a ieși din ce avem de dus că părinți. Dumnezeu să ne ajute să putem duce această imensă povară”, se arată în comunicatul publicat de HotNews și care, au anunțat Miruna și Mihai Stoica, va reprezenta singura lor declarație.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană