- Fiul unei judecătoare din Gorj ar putea scăpa cu numai un an de detenție efectivă, dintr-o condamnare de 4 ani și jumătate primită pentru ucidere din culpă.
- Acesta a fost condamnat după ce, în august 2020, aflându-se sub influența alcoolului, a accidentat mortal o femeie, apoi a fugit de la locul evenimentului.
- Acum a cerut eliberarea condiționată, iar în primă instanță judecătorul a apreciat că a executat suficient din pedeapsă, mai ales că "a stat în detenţie în perioada cea mai frumoasă a vieţii sale, considerată etapa de graţie în existenţa oricărui individ, perioada de maximă înflorire".
Fiul undei judecătoare din Gorj, sancționat anterior de 33 de ori de Poliție, a fost condamnat în urma unui accident mortal. În seara de 19 august 2020, în timp ce conducea autoturismul marca BMW în oraşul Novaci, fiind sub influenţa alcoolului şi din cauza părăsirii necontrolate a carosabilului și pătrunderii pe acostamentul din dreapta drumului, a surprins şi lovit mortal o femeie, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei. Victima era însoțită de fiul ei de 16 ani, care a scăpat miraculos. Poliția l-ar fi căutat toată noaptea pe individ şi l-ar fi aşteptat la poarta casei până a doua zi dimineaţă.
Detaliile au fost publicate de PRESShub în contextul în care, în primă instanță, judecătorul a admis cererea de liberare condiționată, dar și după ce sursa citată a consultat motivarea magistratului.
Citiți și: LEGEA ANASTASIA A FOST ADOPTATĂ DE PARLAMENT. CEI CARE CONDUC BEȚI, DROGAȚI SAU FĂRĂ PERMIS ȘI PROVOACĂ UN ACCIDENT MORTAL VOR PRIMI DOAR PEDEPSE CU EXECUTARE
„Instanţa reţine că liberarea condiţionată înainte de termen reprezintă o şansă şi, având în vedere şi vârsta acestuia de 28 de ani, de faptul că se vorbește despre o persoană fără antecedente penale, de aspectul că petentul a stat în detenţie în perioada cea mai frumoasă a vieţii sale, considerată etapa de graţie în existenţa oricărui individ, perioada de maximă înflorire, dar când înţelepciunea necesară pentru a lua hotărâri remarcabile în ceea ce priveşte viitorul, adeseori lipseşte, iar voinţa de afirmare şi putere generează convingerea că totul este accesibil şi nu vor exista momente critice, ajungându-se ca în astfel de situaţii să se rateze cele mai mari oportunități pe care le oferă viața, iar scenariul unei asemenea vârste nu se mai repetă şi, fără îndoială, şi-ar dori să poată întoarce timpul şi să excludă acea clipă fatidică ce a condus la o dramă care cu siguranţă l-a marcat pentru tot restul existenţei, instanţa apreciază că scopul preventiv, educativ al pedepsei a fost atins până în prezent, iar perioada executată de condamnat prezintă garanţia integrării sociale a acestuia”, se arată în motivarea citată de PRESShub, document care menționează și că petentul "provine dintr-o familie solidă, a absolvit studii superioare, este de profesie inginer silvic”.
Instanţa apreciază că scopul preventiv şi educativ al pedepsei a fost atins până în prezent și că „petentul s-a aflat în detenție și arestat preventiv sau în arest la domiciliu şi pe durata a pandemiei, iar impactul emoţional generat de epidemia de COVID-19 a fost indubitabil mai mare pentru o persoană aflată într-o astfel de situaţie, iar gestionarea stresului în timpul epidemiei de COVID-19 a implicat un consum nervos mai mare, concretizat prin restrângerea posibilității de deplasare şi prin de teama de a se îmbolnăvi într-un mediu pe care nu aveai posibilitatea să îl alegi sau să îl părăseşti şi în care posibilitatea de contaminare era mai mare”, potrivit documentului citat de PRESShub.
Hotărârea nu este definitivă și a fost deja contestată, termenul de judecată fiind în această lună, potrivit PRESShub.
Citiți aici mai multe detalii despre acest caz.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană