Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

a7 vizită de lucru ploiesti buzau
Categorie: Actual
  • La câteva zile după vizita secretarului de stat Irinel Ionel Scrioșteanu pe șantierul A7 Ploiești – Buzău, în județul Prahova, astăzi au mers pe teren premierul Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și directorul CNAIR, Cristian Pistol.
  • Oficialii au arătat că ritmul de lucru trebui îmbunătățit pe prima porțiune, între Dumbrava și Buzău, subliniind necesitatea respectării termenelor asumate, în cazul investițiilor derulate prin PNRR.

Cei trei oficiali au mer în vizită de lucru pe A7, prezentând apoi un bilanț al lucrărilor în derulare la acest moment.

“2024 este anul în care trebuie deschisă circulația pe primele două loturi ale Autostrăzii Ploiești-Buzău!

Nu mai accept nicio întârziere din partea celor două Asocieri de constructori care lucrează pe lotul 1 (Pizzarotti -Retter) și pe lotul 2 (Trace-Coni)!

Le-am atras din nou atenția astăzi că trebuie să crească mobilizarea astfel încât anul viitor să finalizeze lucrările pe cei 49,35 km dintre Ploiești și Pietroasele.

Am făcut tot ce ține de CNAIR pentru ca antreprenorii să poată avea bani și front de lucru. Dar în cazul în care nu vor înțelege că trebuie să recupereze întârzierile, vom aplica sancțiuni.

Nu pot să accept ca la peste un an de la începerea lucrărilor progresul fizic să nu atingă nici măcar 25% pe cele două loturi finanțate prin PNRR (Dumbrava – Mizil și Mizil – Pietroasele).

Citiți și: VIZITĂ DE LUCRU PE A7 PLOIEȘTI - BUZĂU. STADIUL LUCRĂRILOR PE PRIMUL LOT, ÎNTRE DUMBRAVA ȘI MIZIL, MOTIV DE NEMULȚUMIRE - FOTO

În ceea ce priveste lotul 3 (13,9 km) dintre Pietroasele și Buzău, sper că în scurt timp vom semna contractul”, a transmis directorul CNAIR, Cristian Pistol, după vizita de astăzi.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat, de asemenea, că “A7 va reprezenta coloana vertebrală a infrastructurii rutiere din Regiune”. “Ritm foarte bun de lucru al constructorului român care lucrează pe 10 din cele 13 loturi ale A7 (de la Buzău la Pașcani), finanțate prin PNRR. Pe toate cele 4 șantiere ale Autostrăzii Buzău- Focșani (82,44 km) sunt șanse reale ca, prima jumătate a anului 2025, să putem circula pe toată lungimea Autostrăzii Buzău- Focșani.  Potrivit termenelor contractuale, la finalul anului 2025 românii vor putea circula în regim de autostradă și între Focșani și Bacău (alți 95,9 km). Și pe cele 3 șantiere ale acestui sector de autostradă constructorul român este bine mobilizat în teren.

Între Bacău și Pașcani (77,38 km) constructorul este în etapa de organizare a șantierului, a relocărilor de utilități și a decopertării stratului vegetal. În scurt timp vor începe lucrările de construcție propriu - zise. Și aici termenele contractuale pentru darea în circulație este tot finalul anului 2025”, a declarat ministrul, în contextul vizitei de lucru

Directorul CNAIR este și mai optimist. Într-o postare pe facebook, după această vizită de lucru, Cristian Pistol estimează că “la finalul anului 2024 se va putea deschide circulația pe primii kilometri de autostradă dintre Buzău și Focșani”. Potrivit acestuia, lucrările sunt la cel puțin 20% pe fiecare dintre cele patru loturi ale acestui tronson de 82,44 km, finanțat prin PNRR.

Marcel Ciolacu a precizat că este nevoie de o coordonare ca “toate să se închidă cam în acelaşi timp, şi Autostrada Moldovei şi centura Bucureştiului şi tot ce înseamnă Oltenia, sudul României, care să meargă spre Constanţa” și a subliniat că, din punctul său de vedere, prioritatea este exerciţiul financiar trecut. “Poate e prima oară când văd o viziune de ansamblu”, a adăugat premierul.

Back To Top