Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

război în Israel
Categorie: Actual

 

• Purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare Israelului, contraamiralul Daniel Hagari, a afirmat că trupele israeliene au recăpătat controlul asupra tuturor orașelor de la granița cu Gaza.
• În acest timp, experți susțin că Iranul este implicat în planificarea atacurilor.
• Până luni dimineaţa, peste 800 de cetăţeni români au fost repatriaţi din Israel.

Bulversat de cel mai sângeros atac de pe teritoriul său de la crearea sa, Israelul a declarat oficial război Hamas duminică, după ofensiva fără precedent lansată cu o zi în urmă de mişcarea islamistă palestiniană din Gaza, confruntările făcând peste o mie de morţi în total, titrează Agerpres.

Încercând să recâştige controlul după acest atac de amploare - pe uscat, prin aer şi pe mare - în plin Shabbat, sărbătoarea evreiască săptămânală, forţele israeliene au continuat să vâneze duminică membrii Hamas din sudul Israelului şi au continuat loviturile aeriene împotriva ţintelor din Gaza, unde au fost distruse mai multe clădiri.
Purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare Israelului, contraamiralul Daniel Hagari, spune că trupele israeliene au recăpătat controlul asupra tuturor orașelor de la granița cu Gaza. El spune că, în prezent, nu există lupte în niciunul dintre orașe. „Este posibil să mai existe teroriști în zonă”, spune Hagari.
Breșele barierei de la granița din Gaza vor fi asigurate fizic de tancuri, care vor fi susținute de elicoptere de luptă și drone, titrează hotnews.ro.

Mai mulţi membri ai Consiliului de Securitate al ONU, fără a întruni, însă, unanimitatea, au condamnat duminică ofensiva surpriză a mişcării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului în timpul unei întâlniri de urgenţă cu uşile închise.

Ministrul apărării israelian Yoav Gallant a anunţat luni impunerea unui "asediu total" asupra Fâşiei Gaza, în cea de a treia zi a ofensivei declanşate împotriva Israelului de mişcarea islamistă Hamas, relatează AFP, citată de Agerpres.

CITEȘTE ȘI: ALERTĂ ÎN ORIENTUL MIJLOCIU. HAMAS A LANSAT ASUPRA ISRAELULUI CEL MAI MARE ATAC DIN ULTIMELE DECENII

În două zile de război între organizaţia islamistă palestiniană Hamas şi Israel, bilanţul este de 1.200 de morţi şi 4.500 de răniţi, mulţi dintre ei civili, de ambele părţi ale conflictului. Dintre acestea, peste 700 de persoane au fost ucise în Israel şi peste 2.200 rănite, în timp ce în Fâşia Gaza s-au înregistrat cel puţin 493 de morţi, dintre care 91 de copii, şi 2.751 de răniţi, dintre care 244 de copii, transmite EFE luni.

Conform datelor Oficiului Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), peste 123.500 de persoane sunt strămutate în interiorul ţării din cauza bombardamentelor şi peste 74.000 sunt adăpostite în 64 de şcoli ale Agenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite de Ajutorare şi Lucrări pentru Refugiaţii Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA) de-a lungul Fâşiei Gaza. Israelul şi mişcarea islamistă Hamas, care conduce de facto Fâşia Gaza, „nu-şi îndeplinesc obligaţiile legale”, a semnalat luni organizaţia Human Rights Watch (HRW).

Israelul a declarat sâmbătă stare de război după ce Hamas a lansat un atac multiplu fără precedent pe uscat, pe mare şi în aer, luând ţara prin surprindere cu mii de rachete şi incursiuni terestre ale militarilor săi pe teritoriul israelian, unde zeci de israelieni au fost masacraţi şi răpiţi.
Israelul a răspuns cu bombardamente grele şi constante asupra Fâşiei Gaza, unde locuiesc 2,3 milioane de persoane, adesea fără discriminare.

Hamas, sau Mişcarea de Rezistenţă Islamică, a fost înfiinţată în 1987, în timpul primei Intifada sau revolte palestiniene. Conduce Fâşia Gaza din 2007, după un scurt război civil cu forţele loiale mişcării Fatah, condusă de preşedintele Mahmoud Abbas, care se află în Cisiordania şi care conduce şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP). Hamas refuză să recunoască statul Israel şi s-a opus în mod violent acordurilor de pace de la Oslo, negociate de Israel şi OEP la mijlocul anilor 1990. Având o aripă armată numită Brigăzile Izz el-Deen al-Qassam, Hamas declară că luptă împotriva ''crimelor de ocupaţie ale Israelului'' şi este clasificată drept organizaţie teroristă de către UE, SUA şi Israel.

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a afirmat luni că aproximativ 900 de români solicită evacuarea din Israel, respectiv Fâşia Gaza, în contextul conflictului armat din această zonă.
Este vorba de aproximativ 800 de români din Israel şi în jur de 100 de persoane din Fâşia Gaza, acestea din urmă provenind din familii mixte.
Până luni dimineaţa, peste 800 de cetăţeni români au fost repatriaţi din Israel. „Situaţia este fluidă. Estimăm că încă 800 de români se mai află în Israel”, a arătat Odobescu.

"Mai sunt încă foarte mulţi cetăţeni români care sunt pe liste de aşteptare. Am organizat până acum nouă curse cu cetăţeni români care au fost repatriaţi şi depunem toate eforturile cât mai rapid posibil, pentru că situaţia de securitate este una foarte serioasă, să-i aducem în siguranţă acasă", a afirmat ministrul, la Digi 24.

Atacul prin surprindere lansat sâmbătă de gruparea Hamas împotriva Israelului readuce în atenţia cauza palestiniană şi subminează încercările de normalizare a relaţiilor dintre statul evreu şi Arabia Saudită, sponsorizate de Statele Unite, comentează luni AFP.

Surse: agerpres.ro, hotnews.ro, digi24.ro

CITEȘTE ȘI: DAN NICODIM: „JAZZ ON THE ROOFTOP A MARCAT, ÎN ACEASTĂ EDIȚIE, 75 ANI DE RELAȚII DIPLOMATICE NEÎNTRERUPTE CU STATUL ISRAEL” GALERIE FOTO

Back To Top