- Code Envision, primul maraton de programare din Ploiești, se desfășoară la Casa Tineretului, oferind participanților premii atractive.
- Câștigătorul primului loc, fie individual, fie ca parte a unei echipe, are șansa de a câștiga un premiu în valoare de 1.000 de euro, oferit de Supermarket La Cocoș.
Participanții trebuie să dezvolte un sistem complex cu o gamă variată de utilizări. Mai exact, ei trebuie să creeze o rețea de dispozitive IoT (Internet of Things) pentru monitorizarea nivelurilor de poluare în oraș. Aceste dispozitive trebuie să monitorizeze calitatea aerului și să transmită date în timp real, oferind, totodată, servicii de internet gratuit utilizatorilor din zona acoperită. Acest lucru le-ar permite utilizatorilor să primească informații utile și alerte.
Radu Simionescu, președintele Asociației Eurospirit, organizatorul evenimentului, subliniază că Code Envision se diferențiază de alte proiecte similar. ”Indiferent unde se va desfășura, Code Envision va avea ca principală temă crearea unei soluții informatice la o problemă reală cu care se confruntă comunitatea care îl găzduiește. Odată creată această soluție, ea va fi pusă în mod gratuit la dispoziția comunității gazdă a maratonului, contribuind în acest fel la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor”.
Pe lângă premii, participanții din alte județe beneficiază de facilități, precum cazare și mic dejun la Hotel Central din Ploiești, sau acces la serviciile bistroului din Casa Tineretului, locul unde se desfășoară evenimentul.
Alături de Supermarket La Cocoș, un alt sponsor principal al evenimentului este Grupul Observatorul Prahovean, un grup media implicat în susținerea inițiativelor civice și comunitare.
Detalii privind înscrierea la maraton și desfășurarea evenimentului pot fi găsite pe site-ul oficial al evenimentului, www.code-envision.ro.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană